22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn concert Goran Bregovic cât un festival

Un concert Goran Bregovic cât un festival

Universul Balcanilor a fost la el acasă, duminică seară, pe scena slătineană, când artistul iugoslav Goran Bregovic a oferit publicului muzică 100% de calitate.

 

Un concert aşteptat, un spectacol Goran Bregovic deloc altfel decât pe oricare altă scenă a lumii, dar tocmai de aceea apreciat de publicul numeros prezent în sensul giratoriu din zona Steaua, duminică, la orele serii. Un singur nume pe afişul pentru un întreg festival al muzicii, „Slatina – dragostea mea“, ediţia a II-a, dar pentru prima dată suficient. „Când cumpăraţi CD-ul oricărui artist, plătiţi 90% show. Pentru mine, totul este muzică, muzică şi atât“, declara Bregovic în conferinţa de presă organizată cu doar o oră şi ceva înainte de concert. Iar spectacolul i-a dovedit pe deplin spusele, ritmul şi interpretarea fără cusur fiind cele care au determinat publicul să se dezlănţuie. Au fost la înălţime cele două surori coriste, au avut momente solo lăudabile şi instrumentiştii, în schimb, despre principalul acompaniator, o voce remarcabilă, cuvintele nu pot fi pe deplin bine alese. Peste toţi a strălucit Goran Bregovic, arătând o bucurie de a fi pe scenă greu de imaginat.

Au fost două ore de muzică pe care slătinenii de mult îşi doresc să o asculte „pe viu“, deşi e greu de crezut că la un spectacol plătit acelaşi remarcabil Goran Bregovic ar fi avut în faţa scenei cel puţin jumătate din spectatorii veniţi duminică la Slatina. S-au auzit acordurile devenite marca Bregovic, dar şi piese noi, aceleaşi care peste foarte puţin timp vor răsuna pe scenele din Moscova şi Sankt Petersburg, următoarele escale ale lui Bregovic şi ale membrilor formaţiei sale, Wedding and Funeral Orchestra. Concertul pe care cei prezenţi şi-l vor aminti multă vreme de acum înainte s-a sfârşit fix la două ore de la debut. Nu înainte de a fi servite spectatorilor şi mostre de muzică de înmormântare, încheiate repede cu replica „Dar suntem prea scumpi pentru înmormântări, nu vă permiteţi!“.

Ultima piesă, „Kalashnikov“, a beneficiat şi de aportul spectatorilor, care au „prins“ repede mişcarea, la un semn al artistului rostind în cor „La atac“.

Întâlnirea de duminică s-a dorit doar începutul unui idile cu publicul slătinean, atât Goran Bregovic, cât şi primarul Slatinei, Darius Vâlcov, exprimându-şi dorinţa repetării momentului.

 

„Nu e plăcut să afli că ţara ta nu este un teritoriu geografic sau politic, ci unul emoţional“

 

Dacă artistul Goran Bregovic a arătat pe scenă bucuria de a cânta, omul Goran Bregovic a vorbit în faţa jurnaliştilor, cu naturaleţe, despre perioada războiului din Iugoslavia, despre cum acei ani i-au modelat cariera, dar şi despre pierderile şi astăzi greu de îndurat. „Am pierdut atunci casa, maşinile, bărcile, conturile din bancă, tot… Eram la Paris, un artist în exil, şi cel puţin din punct de vedere artistic această perioadă a fost prielnică. Am luat-o de la zero. Fără acest război, n-aş fi avut curajul. Nu e foarte uşor să ajungi să fii sigur pe tine când ai în spate o istorie muzicală care nu este complexă, cum este cea a Iugoslaviei. Pe de o parte, poate a fost cel mai bun moment din viaţa mea. Nu este, însă, deloc plăcut să afli că ţara ta a dispărut, că teritoriul matern nu mai există, că ţara ta nu este un teritoriu geografic sau politic, ci unul emoţional“, s-a confesat artistul.

Au urmat discuţii despre colaborări celebre, despre cum orchestra a fost numită, în glumă, „pentru nunţi şi înmormântări“, pentru că instrumentiştii asta făceau la acea dată, cântau la nunţi şi la înmormântări, despre începuturile din clubul de strip-tease, „când am văzut mai multe fete goale decât orice tânăr“, despre cum „se naşte“ o piesă, ca o mâncare bună în bucătărie, amestecând în anumite doze diverse ingrediente, despre specificul folcloric al ţărilor balcanice şi cum se „traduce“ acesta în piesele lui, despre lucrurile care i-au adus împlinirea în viaţă, despre cum o muzică bună transformă sau nu un film mai puţin bun într-unul genial, aşa cum o orchestră bună care cântă la înmormântări nu are darul de a întoarce mortul de la groapă, despre colaborarea cu regizorul Emir Kusturica… şi, în cele din urmă, despre o eventuală revenire la Slatina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII