Acasă Actualitate Fotbal, Liga I, etapa 8 – AFC URZICENI-UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-2

Fotbal, Liga I, etapa 8 – AFC URZICENI-UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-2

Echipa antrenată de Nicolo Napoli, Universitatea Craiova, a trecut în această seară de AFC Urziceni, scor 2-1, într-un meci din etapa a 8-a a Ligii I, iar oltenii au oprit seria de 6 victorii consecutive ale ialomiţenilor în campionat, informează NewsIn.

AFC URZICENI – UNIVERSITATEA CRAIOVA 1-2 (Galamaz 11/Baird 17, Stoianof 62)

AFC Urziceni: Arlauskis – E. Nicu, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu – Mara, Pădureţu (Brandan 25), Apostol, T. Bălan (Bilaşco 64) – Rusescu, Dănălache (Onofraş 58). Antrenor: Dan Petrescu.

Universitatea Craiova: Bornescu – Dănănae, Găman, D. Stoica, Rose – Prepeliţă, Dilevski, Gângioveanu (Barbu 84), Costea (Bărboianu 90+4) – Baird, Stoianof (Dina 73). Antrenor: Nicolo Napoli.

Cartonaşe galbene: Apostol 35, Brandan 64 / Baird 45, Prepeliţă 70, Costea 77

Arbitri: Marius Martiş-Adrian Vidan, Eduard Crângaşu

Stadion: Tineretului; Spectatori: 3.500

Cum s-au marcat golurile

1-0, min. 11: Bălan a centrat în careul craiovenilor din corner, un jucător a prelungit mingea cu capul, iar aceasta a ajuns la Galamaz, care l-a învins pe Bornescu în doi timpi.

1-1, min. 17: Baird a profitat de nesiguranţa apărării ialomiţene şi l-a învins pe Arlauskis cu un şut plasat de la circa 8 metri.

1-2, min. 62: Costea a pătruns pe partea dreaptă, i-a pasat în careul ialomiţenilor lui Baird, care a trimis mingea în bară, însă aceasta a ricoşat până la Stoianof care a marcat cu capul în poarta goală.

În minutul 31 al partidei, Bogdan Mara a avut ocazia să înscrie pentru AFC Urziceni, însă şutul său plasat de la 16 metri a fost respins cu greu de goal-keeper-ul craiovean, Mircea Bornescu, iar balonul a fost apoi degajat de unul dintre fundaşii olteni.

În minutul 78 al partidei, preşedintele echipei AFC Urziceni, Mihai Stoica, a fost trimis în tribune de centralul Marius Martiş pentru că a cerut vehement o lovitură de la 11 metri pentru ialomiţeni, după un contact între Mara şi un fundaş oltean în careul craiovenilor.

Bogdan Mara a reuşit să înscrie în minutul 89 al partidei, după ce a primit o pasă în careul craiovean, dar reuşita sa a fost anulată de centralul Martiş pe motiv de ofsaid, care a fost semnalizat de asistentul Eduard Crângaşu. Reluările televizate au arătat că alţi trei jucători ai echipei AFC Urziceni erau în ofsaid, însă Bogdan Mara se afla în poziţie regulamentară de joc.

La partidă au asistat şi aproximativ 150 de fani olteni, care au venit de la Craiova să îşi încurajeze favoriţii. De asemenea, la meci a fost prezent şi antrenorul echipei FC Vaslui, Viorel Hizo, pentru că în etapa a 9-a formaţia pe care o antrenează va juca, pe teren propriu, împotriva celor de la AFC Urziceni.

În urma acestui rezultat, AFC Urziceni rămâne, deocamdată, pe locul 2, cu 18 puncte, în timp ce Universitatea Craiova a urcat pe poziţia a 10-a, cu 13 puncte.

Exit mobile version