România şi Ucraina s-au duelat timp de trei săptămâni cu argmente, demonstraţii şi pledoarii, încercând să pledeze convingător în faţa celor 15 judecători ai Curţii Internaţionale de Justiţie, care vor delibera timp de câteva luni cum vor trasa linia de delimitare a platoului continental.
Procesul României împotriva Ucrainei pentru delimitarea platoului continental din Marea Neagră a intrat începând de vineri, când s-au încheiat pledoariile Ucrainei, în etapa finală, cea a deliberărilor Curţii în vederea stabilirii deciziei, informează NewsIn .
Discursul final al agentului Ucrainei, Volodimir Vasilenko, a fost foarte concis, subliniind doar că acest caz "este de importanţă majoră" pentru ţara sa şi că decizia Curţii va contribui, cu siguranţă, la "îmbunătăţirea relaţiilor bilaterale dintre România şi Ucraina".
Preşedinta Curţii Internaţionale de Justiţie, judecătoarea britanică Rosalyn Higgins, a felicitat ambele echipe pledante şi le-a cerut să rămână, în etapa deliberărilor, la dispoziţia Curţii pentru a oferi, în caz de nevoie, clarificări suplimentare.
Curtea va anunţa părţile când a luat decizia finală, care va fi citită într-o sesiune plenară la Palatul Păcii din Haga.
Echipa României, condusă de directorul MAE Bogdan Aurescu, a încercat să demonstreze în faţa Curţii, pe durata celor 18 ore ale pledoariilor, desfăşurate pe perioada a trei săptămâni, că soluţia propusă de România este cea corectă, în timp de "Ucraina încearcă să distorsioneze metoda Curţii Internaţionale de Justiţie".
"Este evident la o privire pe hartă – şi confirmat de aplicarea testului proporţionalităţii – că propunerile României conduc la o soluţie echilibrată de delimitare între cele două state. Linia României este moderată, corectă şi rezonabilă şi nu încalcă drepturile Ucrainei, lăsând Ucrainei toate spaţiile maritime aflate în faţa ţărmurilor sale", a subliniat în repetate rânduri agentul României.
România a mai arătat în faţa Curţii că este îndreptăţită să folosească în scopul trasării liniei de delimitare cele mai avansate puncte de pe coasta sa, respectiv Digul Sulina şi Peninsula Sahalin, care sunt, indiscutabil, o parte integrantă a ţărmului său.
În ceea ce priveşte "încercările încrâncenate ale Ucrainei de a modifica trăsăturile naturale ale Insulei Şerpilor, întreprinse tocmai pentru scopurile prezentei proceduri", reprezentanţii României au demonstrat că acestea sunt lipsite de orice semnificaţie juridică, "cu excepţia unei recunoaşteri implicite împotriva propriilor interese cu privire la statutul de stâncă al Insulei Şerpilor potrivit Convenţiei Naţiunilor Unite asupra dreptului mării".
Totodată, Aurescu a invocat şi contextul politico-istoric, arătând că atunci când formaţiunea maritimă Insula Şerpilor a fost ocupată de URSS s-a produs o "nedreptate istorică" şi că "România nu poate accepta extinderea consecinţelor inechitabile". Despre aceste argumente istorice invocate de România partea ucraineană a spus că sunt "dezgustătoare" şi că se caută "compasiunea" Curţii.
Pe tot parcursul pledoariilor sale, Ucraina, în frunte cu agentul său Volodimir Vasilenko, a insistat asupra faptului că domină din punct de vedere geografic zona şi că are o coastă de trei ori mai lungă decât cea a României. Al doilea argument invocat de Ucraina a fost importanţa Insulei Şerpilor, ca formaţiune naturală, şi necesitatea ca instanţa de la Haga să ia decizia de delimitare a platoului în funcţie de aceasta.
"Configuraţia geografică este un fapt dat, iar statele care au coaste mai întinse ar trebui tratate diferit de cele care au coaste mai mici", a spus încă din prima zi a audierilor ucrainene, Rodman Bundy, unul dintre experţii internaţionali ai echipei ucrainene.
Metoda Curţii Internaţionale de Justiţie, susţinută de România, realizează o delimitare maritimă bazată numai pe coastele relevante, nu pe lungimea totală a coastelor.
Astfel, agentul României a reiterat în mai multe rânduri că pretinsa predominanţă geografică a Ucrainei este "doar rezultatul unei încercări de a include în categoria ţărmurilor relevante pentru scopul acestei delimitări între România şi Ucraina porţiuni ale liniei de coastă ucrainene care nu au nicio legătură cu aceasta".
"Nu există nicio disproporţie între coastele relevante ale părţilor şi în consecinţă nu este necesară ajustarea liniei provizorii de echidistanţă pentru a lua în considerare un astfel de factor, iar testul proporţionalităţii confirmă caracterul echitabil al frontierei susţinute de România", a argumentat echipa României pentru a convinge Curtea.
Pe de altă parte, reprezentanţii Ucrainei au încercat să demonstreze că Digul Sulina, invocat de România ca punct relevant pentru delimitarea maritimă din Marea Neagră, este o structură artificială şi nelocuită, atrăgând atenţia, în acelaşi timp, că, deşi Insula Şerpilor este o formaţiune naturală, România nu recunoaşte niciun efect juridic al acesteia.
Spre deosebire de România, care susţine realizarea delimitării printr-o metodă matematico-geografică, Ucraina a susţinut că în acest caz nu se pot face "calcule matematice precise", fiind necesară deplasarea liniei astfel încât "să se ajungă la un rezultat echitabil".
România a sesizat Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga la data de 16 septembrie 2004 pentru a rezolva diferendul cu Ucraina legat de delimitarea platoului continental din Marea Neagră. După patru ani în care au fost depuse documentaţiile scrise şi după alte trei săptămâni în care s-a desfăşurat pledoariile orale (2-19 septembrie), procesul a ajuns în faza finală, etapa deliberărilor Curţii. Cel târziu în aprilie 2009 este aşteptată hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie.
Diferendul cu Ucraina a fost cauzat de pretenţiile concurente ale celor două ţări asupra unei zone din Marea Neagră. Potrivit legislaţiei internaţionale, platoul continental, respectiv zona economică exclusivă a fiecărei ţări, ar trebui să se întindă până la 200 de mile de la coastă, însă din cauza faptului că Marea Neagră are o întindere redusă, aceste spaţii se suprapun, rezultând zona de 12.000 de km pătraţi pe care cele două ţări o dispută. Practic, CIJ trebuie să decidă cum să împartă între două ţări cât mai echitabil, corect şi rezonabil această zonă.
Decizia Curţii nu va da câştig de cauză uneia dintre părţi, ci va determina din punct de vedere geografic (printr-o serie de latitudini şi longitudini) o linie unică de demarcaţie a zonei de 12.000 de kilometri pătraţi asupra căreia cele două ţări au pretenţii concurente. Totuşi, în cazul unei soluţionări favorabile, România va putea trece la exploatarea resurselor de hidrocarburi existente în acea zonă, peste 100 de miliarde de metri cubi de gaze naturale şi 10 milioane de tone de petrol, resurse care ar asigura independenţa energetică a României timp de 18 ani.
"Nu se pune problema de a câştiga ceva în detrimentul altcuiva, ci de a câştiga cât mai mult dintr-o zonă asupra căreia noi credem că, în conformitate cu dreptul internaţional, avem dreptul", declarase Aurescu într-un interviu acordat NewsIn chiar înainte de începerea etapei pledoariilor.
Specialiştii în drept internaţional sunt de părere că instanţa va încerca să mulţumească ambele state. William Worster, profesor de drept internaţional la Universiatate din Haga, a declarat pentru NewsIn că decizia Curţii Internaţionale de Justiţie nu va respecta nici linia propusă de Ucraina şi nici cea de România, ci va încerca să "dea şi să ia" în mod echitabil.
"Ceea ce se întâmplă de obicei în astfel de cazuri este că judecătorii iau o hotărâre echitabilă, astfel încât ambele părţi să fie mulţumite. Cel mai probabil se va întâmpla în felul următor: veţi primi o parte din ceea ce vă doriţi, dar nu totul. Cred că nu vom vedea niciuna dintre aceste două hărţi în decizia finală a Curţii. Sună aproape simplist, dar proabil că vor trage o linie exact la mijlocul celor două linii propuse de România şi Ucraina", a explicat Worster.
