Acasă Actualitate Gorj: Poliţist trimis în judecată pentru că a încercat să dea mită

Gorj: Poliţist trimis în judecată pentru că a încercat să dea mită

Ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Anticorupţie pentru Judeţul Gorj au finalizat cercetările, iar procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a întocmit rechizitoriul prin care a dispus trimiterea în judecată a agentului de poliţie G. N. G., din cadrul Poliţiei municipiului Timişoara, care în luna martie a încercat să ofere bani unor colegi de-ai săi gorjeni, în schimbul neîndeplinirii atribuţiilor de serviciu.
În fapt, în cursul nopţii de 26/27 martie a.c., în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza municipiului Târgu Jiu, pe str. Narciselor, doi poliţişti de la Biroul Ordine Publică – Poliţia Municipiului Târgu Jiu au observat un autoturism avariat, căzut într-un şanţ. Din primele verificări, s-a stabilit că maşina a ajuns în şanţ ca urmare a faptului că şoferul, G. N., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra volanului într-o curbă.
Pentru că nu aveau competenţă în anchetarea circumstanţelor în care a avut loc accidentul, cei doi agenţi i-au spus şoferului că vor solicita prezenţa la faţa locului a unui echipaj al Poliţiei Rutiere. În acest moment, bărbatul, încurajat şi de vărul său, care se afla în maşină în momentul producerii accidentului, a încercat să le ofere 100 EURO. Oamenii legii l-au refuzat, dar bărbatul nu a renunţat, iar, pentru a fi mai convingător, le-a aruncat bancnota de 100 euro în maşină, declinându-şi calitatea de poliţist.
Cei doi agenţi nu s-au lăsat impresionaţi şi au sesizat Direcţia Generală Anticorupţie.
Ulterior, conducătorul auto G. N. a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.

Exit mobile version