10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRomânia vrea mai multă ţuică

România vrea mai multă ţuică

România a cerut avizul Comisiei Europene pentru a aplica un regim de accizare prin care gospodăriile să fie scutite de plata taxei pentru o cantitate de 100 de litri de ţuică şi rachiuri din fructe destinate consumului propriu, iar micile distilerii să beneficieze de o reducere diferenţiată.

Ministrul agriculturii, Dacian Cioloş, şi cel al economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, au trimis o scrisoare comună comisarului european pentru taxare şi uniune vamală, Laszlo Kovacs, prin care prezintă situaţia actuală de accizare din România şi propun aplicarea unui nou regim.

Pentru gospodăriile individuale se propune exceptarea de la plata accizelor a unei cantităţi de 100 de litri de ţuică şi rachiuri din fructe destinate consumului propriu, iar pentru fiecare deţinător de materie primă (fructe) care se prelucrează în micile distilerii, aplicarea unui regim de accizare diferenţiat, astfel:

Pentru cei care realizează o producţie pe an între 100-500 de litri, o acciză de 25% din cea standard; pentru cei care realizează o producţie pe an între 500-1.000 de litri, o acciză de 50% din cea standard, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii. Imediat ce Comisia Europeană va răspunde acestei solicitări, Ministerul Economiei şi Finanţelor va fi în măsură să promoveze actele normative pentru reducerea accizei, se mai spune în comunicat.

În prezent, ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu în gospodării, în limita unei cantităţi de cel mult 50 de litri pe an pentru fiecare, se accizează cu 50% din cota standard a accizei de 750 de euro pe hectolitru.

Pentru alcoolul produs în micile distilerii, a căror producţie nu depăşeşte zece hectolitri de alcool pur pe an, este aplicată o acciză redusă de 475 de euro pe hectolitru.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU