16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Scurte stiri

Diminuarea poluării Jiului, în prim-plan

Pentru a se asigura că pe viitor poluarea râului Jiu se va diminua considerabil, reprezentanţii Direcţiei Apelor (DA) Jiu – Sistemul de Gospodărire a Apelor Gorj şi Sistemul Hidrotehnic Petroşani, s-au întâlnit ieri cu factorii de decizie şi cu responsabilii în domeniul mediului din judeţele Gorj şi Hunedoara. Potrivit unui comunicat emis de DA Jiu, întâlnirea a fost organizată la iniţiativa Instituţiei Prefectului judeţului Gorj şi şi-a propus să identifice atât cauzele ce conduc la poluarea Jiului pe teritoriul celor două judeţe (Gorj şi Hunedoara), dar şi măsurile care trebuie luate, astfel încât efectul poluării să fie diminuat considerabil, fără repercusiuni asupra populaţiei, a florei şi faunei din această zonă.

În vederea educării populaţiei şi agenţilor economici pentru protejarea albiilor râurilor de poluarea cu deşeuri solide şi lichide, DA Jiu, în colaborare cu Holcim România, a desfăşurat săptămâna trecută o acţiune de ecologizare a malurilor Jiului, în zona Mănăstirii Lainici.

Andreea HORCONE

Bacalaureat în Gorj

În perioada 18 – 29 august se va desfăşura sesiunea a doua a examenului de bacalaureat. Aproximativ 1.000 de elevi gorjeni care nu au promovat examenul vor mai avea o şansă. Cei care au avut de susţinut corigenţe, aproximativ 50, trec prin febra acestora în perioada 11 – 13 august. Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a cerut directorilor de licee ca mâine să prezinte situaţia finală a elevilor care s-au înscris încă din iulie la sesiunea a doua a examenului de bacalaureat, dar care îl vor susţine doar în cazul în care promovează anul şcolar. Numărul celor înscrişi pentru a doua sesiune este de 964, din care aproximativ 100 nu aveau încă situaţia şcolară finalizată. Centrele de examen au fost deja stabilite: Şcoala Generală nr. 12, Liceul cu Program Sportiv şi Grupul Şcolar Industrial de Materiale de Construcţii, toate din Târgu Jiu. Centrul de corectare va fi tot în Târgu Jiu, la Liceul Teologic. Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 septembrie.

Mihaela FLOROIU

Agenţi economici, sancţionaţi de Garda Financiară

Comisarii Gărzii Financiare Gorj au verificat 43 de agenţi economici din judeţ şi au sancţionat 27 dintre aceştia cu 60.000 de lei. Au fost confiscate bunuri şi sume de bani a căror valoare a depăşit 880 de lei. A fost suspendată activitatea unui agent economic care nu respecta prevederile legale privind dotarea şi utilizarea aparatelor electronice de marcat fiscale. Pentru doi agenţi economici, care au fost depistaţi comercializând produse accizabile şi ţigări nemarcate fiscal, s-a dispus interzicerea vânzării de astfel de produse în următoarea lună şi au fost confiscate 95 de pachete de ţigări. „La nivelul întregii ţări, Garda Financiară este implicată într-un proces de monitorizare a agenţilor economici care efectuează achiziţii intracomunitare, existând echipe de control în toate punctele de frontieră. Cantităţile de produse energetice neaccizate şi livrate de rafinării, ca solvenţi, tolueni, sunt urmărite de la plecarea din rafinărie până la destinaţie“, a precizat Traian Iana, comisar – şef al Gărzii Financiare Gorj.

Mihaela FLOROIU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS