Până în 2010, industria zahărului din România se va restructura. Uniunea Europeană îi momeşte pe producătorii de sfeclă de zahăr şi pe procesatori cu sume de bani dacă renunţă să mai activeze în domeniu. Judeţul Dolj a încheiat definitiv acest capitol în urmă cu şapte-opt ani, când s-a renunţat la cultura sfeclei de zahăr.
Fabricile de zahăr care aleg să-şi restructureze activitatea până în 2010 primesc 700 de euro pe tona de zahăr. Cheltuielile de cultivare au crescut până la 1.400 de euro pe hectar, iar preţul sfeclei a scăzut de la 47, la 26 de euro pe tonă. În acest context, cultivatorii nu au altă şansă decât să-şi crească randamentul de la 36 de tone de sfeclă pe hectar la 45, dacă vor să supravieţuiască. Abandonarea cultivării sfeclei de zahăr este un proces care a început în anul 2006, la nivelul întregii Uniuni Europene. În 2003, UE subvenţiona zahărul din sfeclă, în sensul că preţul reglementat era de 660 de euro pe tonă, în condiţiile în care la nivel mondial era de 440 de euro pe tonă. Organizaţia Mondială a Comerţului a cerut şi a obţinut liberalizarea comerţului cu zahăr. Astfel încât în Uniune a intrat zahăr ieftin, iar UE a fost nevoită să restructureze ceea ce ani de-a rândul subvenţionase, cultivarea şi procesarea sfeclei de zahăr. Astfel, la Bruxelles s-a creat un fond la care trebuie să cotizeze toate fabricile de zahăr din statele membre şi care presupune plata unei contribuţii de 123 euro/tona de zahăr din cotă. Din acest fond sunt recompensate cu 700 euro/tonă fabricile care decid să-şi restructureze activitatea până în 2010. Cei care vor renunţa la activitate după 2010 nu vor mai primi nimic din partea UE.
Ne-am restructurat pe gratis
Regiunea Oltenia nu mai poate fi afectată de restructurarea impusă de Uniune, pentru că fabricile din zonă nu mai procesează zahăr de mult, spaţiile lor primind alte destinaţii. Cultivatorii tradiţionali până în anul 1990 au început să renunţe la cultură, pe de o parte pentru că întreţinerea ei se făcea exclusiv manual şi, pe de altă parte, pentru că fabricile nu preluau producţia la timp, iar dacă o preluau, nu o plăteau. Practic, Oltenia şi-a restructurat producţia gratis, în condiţiile în care, dacă nu ar fi restructurat-o, acum ar mai fi putut să câştige ceva bănuţi din fondul pus la dispoziţie de Uniunea Europeană. În ţară, fabricile de la Bod şi Luduş au situaţia cea mai grea şi vor fi afectate din plin de restructurarea europeană. Celelalte două fabrici, de la Roman şi Oradea, mai pot supravieţui, pentru că ele prelucrează şi trestie de zahăr. Oricum, nu se anunţă vremuri bune pentru zahărul românesc, dacă avem în vedere ce s-a întâmplat în ultimii ani în Europa. Irlanda şi Slovenia au renunţat la cultivarea sfeclei de zahăr, Italia şi-a redus la jumătate suprafeţele cultivate, iar Spania şi-a redus suprafaţa cu 40%. Ungaria, care avea anul trecut în cultură 50.000 de hectare, are acum doar 6.000 de hectare. Singurele ţări europene care au prosperat în acest domeniu sunt Franţa şi Germania, care au avut randamente de 11-12 tone de zahăr la hectar. În asemenea condiţii, nu este greu de preconizat ce se va întâmpla în anii următori cu producţia noastră de sfeclă şi de zahăr.
