7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVacanţă de lucru în Oltenia

Vacanţă de lucru în Oltenia

Câţiva elevi şi profesori din Bulgaria au petrecut o săptămână de vacanţă pe meleaguri olteneşti. Gazde le-au fost colegii lor de la Grupul Şcolar Construcţii Maşini nr. 2 din Craiova şi cei de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza“ din Corabia şi parteneri în proiectul PHARE CBC, „Tinerii noştri, în stil de viaţă european“. Elevii olteni şi bulgari au pornit în caravană prin liceele din oraşele româneşti de pe malul Dunării, unde au prezentat proiectul şi le-au transmis tinerilor de vârsta lor „să luptăm împreună împotriva drogurilor şi să
adoptăm un stil de viaţă european“. Ca semn al trecerii lor prin liceele din Orşova, Turnu Severin şi Corabia, tinerii au organizat şi câte o expoziţie cu desene şi lucrări realizate de ei, toate având un mesaj antidrog. „Prin Caravana Antidrog, am încheiat acest proiect, prin care am vrut să-i ajutăm pe tineri să conştientizeze pericolele la care se expun atunci când consumă droguri şi alcool şi să-i învăţăm să-şi petreacă timpul liber într-un mod sănătos. Elevii noştri şi cei bulgari s-au împrietenit, au învăţat lucruri noi şi
şi-au perfecţionat limba engleză. La plecarea echipei din Bulgaria, toţi elevii şi profesorii au cântat şi s-au bucurat pentru succesul acestui proiect“, a explicat Cristiana Dinu, directoarea ICM 2 Craiova. Cei nouă elevi şi şase profesori de la Colegiul de Matematică şi Ştiinţă „Exarch Antim I“ din Vidin au vizitat, în scurta lor vacanţă pe meleaguri româneşti, oraşele Corabia şi Craiova şi au rămas impresionaţi de fântânile arteziene şi clădirile vechi din Cetatea Băniei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS