12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCinci înmormântări şi multă jale la Budieni

Cinci înmormântări şi multă jale la Budieni


Clopotele bisericii din satul gorjean Budieni au sfârtecat tăcerea unei triste zile de vară. Oamenii s-au strâns în zona haltei pentru a participa la înmormântarea celor cinci persoane decedate în urma accidentului de tren. Durerea a împietrit chipurile sătenilor, iar lacrimile au secat.

 

La nici 200 de metri de calea ferată pe care şi-au pierdut viaţa cinci persoane, dintre care patru erau copii, un grup de oameni în haine cernite se îndrepta spre casa familiei Scurtu. Coroanele de flori şi lumânările pe care le aveau în mâini urma să fie puse la căpătâiul Anei-Maria Scurtu, un înger de numai opt ani, şi la cel al unchiului său, Gogu Lunculescu. Atât bărbatul, cât şi fetiţa au decedat la scurt timp după ce un tren accelerat a izbit autoturismul în care se aflau împreună cu alte patru persoane. Tatăl micuţei, Ion Scurtu, bărbatul care a condus autoturismul spre moarte, nu a participat la înmormântarea fiicei lui pentru că se află în spital.

Vecinilor nu le vine să creadă că Ana Maria a plecat în lumea celor drepţi, însoţită de unchiul său, care o iubea nespus. Tanti Maria îşi aminteşte că sâmbătă seară l-a întâlnit pe Gogu Lunculescu pe uliţă: „Un băiat atât de bun ca el nu merita să moară aşa. Sâmbătă seară am vorbit cu el şi duminică am auzit că a murit călcat de tren. Ce soartă crudă!“.

Un înger de fetiţă

 

Femeile cu lacrimi în ochi s-au oprit lângă poarta casei familiei Scurtu, privind fotografia Anei-Maria, încadrată de un ştergar negru: „Era un înger de fetiţă! O frumoasă! Mereu o ducea bunică-sa dimineaţa la şcoală, iar ea în fiecare zi îşi aştepta bunica după-amiaza la calea ferată. Bătrâna vindea lapte în piaţă şi Ana-Maria o aştepta“, a spus o femeie, cu lacrimi în ochi. „Mama ei era la muncă în Anglia, iar pe ea o creştea bunica sa. Mama fetiţei nu se mai poate opri din plâns“, a povestit una dintre femeile prezente la înmormântarea Anei-Maria Scurtu.

 

Trei destine spulberate de tren

 

În curtea casei familiei Văduva s-au strâns zeci de persoane. Pe pereţii casei modeste erau înşirate coroane de flori şi crucile celor trei fraţi, copiii familiei Văduva. Lumânările ard de trei zile, iar familia celor trei băieţi îşi plânge morţii şi se întreabă de ce Dumnezeu a luat trei suflete curate şi nevinovate. „Trei aţi fost şi v-aţi dus? De ce, mamă, de ce? De ce aţi plecat de la noi? Florile mele, lumina ochilor noştri!“. Bătrâni şi copii, toţi sătenii au venit să aprindă o lumânare pentru sufletele celor trei. Corpul neînsufleţit al lui Vasilică Văduva, băiatul de zece ani care a decedat în Spitalul de Urgenţă Craiova, a fost adus acasă în ziua înmormântării, fiind îngropat odată cu fraţii săi. Pe ultimul drum le-au fost alături mulţi dintre colegii de şcoală, care i-au descris pe cei trei fraţi ca fiind cuminţi şi mereu gata să sară în ajutorul celorlalţi: „Vasilică era colegul meu de clasă. Eram în clasa a V-a. Îmi pare rău că a murit. Mergeam împreună peste tot, ne jucam la baltă, pescuiam şi jucam fotbal pe uliţă“, a povestit Adrian, de 11 ani, din satul Budieni. Ochii copilului s-au umplut de lacrimi atunci când pe poartă a intrat sicriul în care se afla trupul fostului său prieten.

În faţa casei, o fotografie aminteşte de jocurile celor trei copii.

„Ce fericiţi şi fără griji sunt în poza aceea! Doamne, cum de-au putut să moară asemenea copii?…“, a afirmat plângând una dintre vecine.

La fel ca pe drumul spre moarte, cei cinci au mers împreună şi pe cel spre cimitir.

 

A decedat la înmormântare

 

Un bărbat de 40 de ani din Budieni a decedat la înmormântarea Anei-Maria. Bărbatului i s-a făcut rău în timp ce mai mulţi preoţi oficiau slujba la căpătâiul fetiţei şi al unchiului său. Oamenii au chemat medicul de pe una dintre cele trei ambulanţe sosite la înmormântare: „Bărbatului i-a fost acordat primul ajutor şi a fost transportat spre Târgu Jiu. Nu s-a putut face nimic pentru el, căci intrase în stop cardio-respirator şi decedase. Medicii legişti vor stabili cauzele morţii“, a spus doctorarea Jana Prejbeanu, directoarea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj.

Medicii din cadrul Serviciului de Ambulanţă au mai fost nevoiţi să intervină pentru a-i acorda primul ajutor mamei fetiţei, care a leşinat. Un unchi de-al micuţei decedate a fost transportat şi el la unitatea medicală din Târgu Jiu, întrucât i s-a făcut rău.

Prea multă vegetaţie

Calea ferată de la Budieni este semnalizată corespunzător, acustic şi optic. Întrucât pe marginea căii ferate există foarte mulţi copaci ale căror crengi nu au mai fost tăiate de mult, vizibilitatea este redusă. „Chiar dacă te încadrezi în locul cu vizibilitate maximă, este posibil să nu vezi trenul din cauza frunzelor copacilor. Însă, pe de altă parte, există semnale sonore, care te avertizează că vine trenul“, a afirmat un sătean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

3 COMENTARII