11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe reiau plăţile pentru păgubiţii FNI

Se reiau plăţile pentru păgubiţii FNI

Persoanele care au pierdut bani la Fondul Naţional de Investiţii (FNI) şi care s-au organizat în asociaţii ale investitorilor îşi primesc banii înapoi, cu dobânzi şi actualizaţi cu rata inflaţiei, prin intermediul AVAS.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) anunţă că se va continua plata despăgubirilor celor care au investit la FNI, în funcţie de lichidităţile care intră în conturile instituţiei. Începute încă de anii anteriori, pe baza unor sentinţe civile din 2004, aceste plăţi se opresc temporar, atunci când AVAS nu mai dispune de lichidităţi. AVAS precizează că sumele se plătesc asociaţiilor investitorilor FNI din banii încasaţi din privatizări, precum şi din administrarea şi valorificarea creanţelor bancare şi comerciale. Plăţile se efectuează pentru despăgubiţii care au depus dosare complete până la 7 noiembrie 2007, „pe măsură ce sunt verificate şi aprobate“, anunţă AVAS.

 

Mii de păgubiţi din Oltenia

 

Prin sentinţe civile definitive şi irevocabile, membrii Asociaţiei ANI FNI şi-au câştigat dreptul să primească din conturile AVAS sumele pierdute la fondul de investiţii despre care vorbim, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânzi. Numai că banii vor fi viraţi despăgubiţilor în funcţie de cuantumul disponibilităţilor care se strâng în vistieria statului. Vor beneficia de plata despăgubirilor băneşti atât păgubiţii FNI, care au depus cereri individuale la AVAS Bucureşti, cât şi cei care au depus cererile prin intermediul ANI FNI. „În perioada imediat următoare, în funcţie de disponibilităţile băneşti, AVAS urmează să facă alte plăţi către investitorii FNI, indiferent dacă au depus cereri individuale sau prin intermediul Asociaţiilor ANI FNI“, se arată în comunicatul Direcţiei de Relaţii Publice a AVAS. Deci, vor primi despăgubiri doar acele persoane care au o sentinţă definitivă şi irevocabilă şi care au depus cereri la AVAS de restituire a sumelor. Până în prezent, mii de păgubiţi din Oltenia s-au adresat instituţiei din Bucureşti pentru recuperarea banilor investiţi şi numai câteva sute şi-au primit banii. Din Dolj, au depus cereri 947 de persoane, dintre care 55 au primit deja sumele actualizate, totalizând 1.344.856 de lei. Din Gorj, au cerut plata despăgubirilor 481 de persoane, doar şase primind banii, în sumă totală de 159.561 de lei. De la Asociaţia ANI FNI Vâlcea s-au depus 570 de cereri, dintre care au fost soluţionate 114, cu suma de 2.625.660 de lei. Din Mehedinţi, au fost înregistrate la AVAS circa 200 de cereri, 31 fiind soluţionate, iar fondul total restituit păgubiţilor FNI din acest judeţ a fost de 743.481 de lei.

În prezent, Comisia pentru despăgubirea investitorilor FNI, constituită în cadrul AVAS, „verifică şi aprobă dosarele depuse pe 8 noiembrie 2007 şi înregistrează dosarele depuse în 23 ianuarie 2008“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU