Premierul Tăriceanu l-a numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului – Ministru pe fostul său partener de afaceri, Nicolae Rotileanu, acesta ocupând, până în prezent, funcţia de consilier personal în cadrul aceleiaşi structuri, informează NewsIn.
Nicolae Rotileanu a fost numit de Tăriceanu consilier personal în luna februarie a acestui an. Rotileanu a fost asociat cu fostul ministru de Finanţe, Sebastian Vlădescu şi cu premierul Tăriceanu în firma Leader High Tech, care a fost lichidată.
Nicolae Rotileanu a fost numit de Vlădescu şi în Consiliul de Administraţie al Loteriei Române, la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi la Fondul Proprietatea, fiind înlocuit ulterior. El a fost şi consilier al lui Vlădescu, la minister.
Postul de consilier de stat (funcţie de demnitate publică) pe care a fost numit Rotileanu a fost vacantat în urma eliberării din funcţie, la cerere, a lui Fekete Emoke.