10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLiberalii şi-au stabilit candidaţii la parlamentare

Liberalii şi-au stabilit candidaţii la parlamentare

Directori de deconcentrate, actuali deputaţi şi senatori, dar şi iluştri necunoscuţi, toţi aceştia se regăsesc pe lista candidaţilor la parlamentarele din toamnă, aprobată de liberalii doljeni.

Delegaţia Permanentă Judeţeană a PNL, întrunită sâmbătă, la Casa Studenţilor din Craiova, a avut de îndeplinit mai mult o formalitate, aceea de a aproba propunerile făcute de Biroul Permanent Judeţean cu numai o seară înainte. Pe lista candidaţilor se regăsesc, aşa cum era de aşteptat, actualii parlamentari PNL de Dolj, dar şi o serie de şefi de instituţii publice sau consilieri locali. Senatorul Mihai Lupoi, ex-peremistul „paraşutat“ la Dolj, a fost trimis să candideze într-unul din cele patru colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor care vor fi desenate în Craiova, în timp ce actualul preşedinte al organizaţiei judeţene, Mario Ovidiu Oprea, va candida pentru un colegiu senatorial din judeţ. Ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Mihai Voicu, se va bate pentru un post de deputat într-unul din colegiile uninominale din judeţ, surse din cadrul PNL susţinând faptul că, probabil, zona aleasă de Voicu va fi Calafat – Ciuperceni.

 

Cinci directori de deconcentrate, candidaţi la Camera Deputaţilor

 

Pe lista candidaţilor pentru o funcţie de deputat în Craiova se regăseşte şi arhitectul Emilian Ştefârţă, ex-consilier local, care a pierdut la mustaţă la alegerile locale un post de ales local în Bănie. Tot pe un colegiu la Craiova se vor lupta şi colegul mai norocos al arhitectului Ştefârţă, Ionuţ Stroe, consilier local din partea PNL, dar şi George Turcitu.

Directorii serviciilor deconcentrate doljene s-au îngrămădit să candideze într-unul din colegiile uninominale pentru Camera Deputaţilor din judeţ. Între cei desemnaţi să reprezinte PNL în confruntarea electorală din toamnă se numără Manu Costache, şeful Gărzii de Mediu Dolj, Remulus Chiţu, şeful Biroului de Rentă Viageră, Eugen Gioancă, directorul cu veleităţi artistice de la Direcţia Silvică, şefa inspectoratului şcolar Cristina Popescu, dar şi Victor Bujor, directorul ISCIR.

 

Cotigă, Costea şi Oprea se bat pentru locuri în Senat

 

În colegiile unominale pentru Senat care vor fi stabilite în Craiova se vor lupta din partea PNL fostul component al Universităţii Craiova, Pavel Badea, actual consilier local, precum şi directorul Doljchim, Dumitru Ungureanu. În judeţ, pe lângă senatorul Mario Ovidiu Oprea, au fost desemnaţi să se bată pentru un loc în Senat şefa Oficiului Judeţean de Protecţia Consumatorului, Elena Costea, şi şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă, Silviu Cotigă. Potrivit unui comunicat de presă remis GdS, delegaţii la întâlnirea desfăşurată cu uşile închise au votat în unanimitate pentru desemnarea candidaţilor propuşi de Biroul Permanent Judeţean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII