12 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCartierul maidanezilor

Cartierul maidanezilor

http:http://www.youtube.com/watch?v=ivg057SaFS0
http:http://www.youtube.com/watch?v=s7E5Wh_SEiU
http:http://www.youtube.com/watch?v=cia_fz0eiK4
http:http://www.youtube.com/watch?v=TTCM74O4DK4

Zeci de craioveni din cartierul George Enescu ies din casă, la serviciu sau la piaţă, la plimbare sau la joacă, doar cu voia maidanezilor. Ei au încins telefoanele ecarisajului şi ale primăriei, cerându-şi numai dreptul de a păşi pe domeniul public fără teama că vor fi înhăţaţi de animalele scăpate de sub control.

 

Cartierul George Enescu este sufocat de maidanezi de câteva luni, de când, susţin locatarii, după ce au fost ridicaţi câţiva câini care au muşcat oameni în zona blocurilor 40 şi B, au apărut de trei-patru ori mai multe animale, nu se ştie de unde. Craiovenii spun că patrupedele, unele crotaliate, altele nu, au scăpat de sub control şi nimeni nu le mai poate stăpâni. „Dacă veniţi seara veţi vedea copii şi bătrâni plângând pe stradă fiindcă au fost agresaţi de maidanezi. Copilul meu a fost muşcat anul trecut, copilul unei vecine era să fie pus la pământ cu mine de faţă, alaltăieri, de un câine ieşit de sub o maşină. Nu ştiu ce face ecarisajul, dar de câte ori ia un câine, ne trezim cu doi-trei în loc“, a spus Silviu, locatar la blocul 42.

„Nu mai putem dormi noaptea de hărmălaie. Nu mai putem intra în casă, dacă venim din schimbul doi. Practic, nu se mai poate trăi cu ei. Înţeleg să fie hrăniţi, înţeleg să fie protejaţi, dar aşa nu se poate. Au mai prins doi-trei acum câteva săptămâni, dar s-au întors şapte-opt“, a spus Mirela Nistor. „Când venim de la serviciu, stăm în maşină până se liniştesc maidanezii şi se duc în altă parte. Nu avem curaj să coborâm în mijlocul a 20 de câini care urlă în jurul nostru“, a declarat Ramona, din blocul 46.

„La noi în bloc e crescătorie de câini: la parter stă o persoană care îi adăposteşte în casă. Aerul pe hol este irespirabil. Nu înţeleg de ce primăria nu intră peste proprietar, să deparaziteze“, a povestit revoltat Nicu, din blocul B6. Într-adevăr, să deschizi uşa de la intrarea în blocul B6 este un act de mare curaj, nu atât din pricina maidanezilor, cât a mirosului insuportabil. O femeie de serviciu povesteşte că nici nu poate face curăţenie, fiindcă, dacă nu leşină, sigur o sfâşie câinii. Alt locatar din zonă a declarat că una dintre nepoţelele sale a fost muşcată de un maidanez şi a scăpat numai după ce i-a sărit în ajutor vânzătoarea de la un magazin din apropiere.

 

Bani în vânt

 

Hingherii din Craiova confirmă spusele locuitorilor din cartierul George Enescu. „Aici intervenim de două-trei ori pe lună, fiindcă avem sesizări că au apărut căţele cu pui, deci care nu sunt sterilizate, şi câini agresivi, de talie mare, care nu sunt crotaliaţi. Îi ridicăm până umplem maşina. După o săptămână, în care le aplicăm tot tratamentul, sunt adoptaţi, iar apoi primim telefoane că toţi câinii capturaţi s-au întors, şi alţii pe deasupra. Aici am sterilizat până în primăvară toate căţelele. Iată însă că acum au apărut altele“, a declarat Cătălin Călugăru, şeful ecarisajului craiovean.

Teoria lui Călugăru este că anumite persoane se folosesc de câinii adoptaţi de la Făcăi ca acoperire pentru a aduce în Craiova şi maidanezi de prin alte părţi. Ieri, hingherii s-au ocupat din nou de haitele din cartierul George Enescu. În afară de o căţea cu pui şi de alte două exemplare necrotaliate, restul maidanezilor care fac legea în zonă au fost identificaţi şi eliberaţi, conform normativelor în vigoare.

Lunar, în adăpostul canin de la Făcăi ajung aproximativ 250 de maidanezi, pentru care Primăria Craiova cheltuieşte, pentru deparazitare, vaccinare şi hrană peste 50.000 de lei. „În mai, de pildă, am cazat 249 de maidanezi, dintre care 150 de femele. Au fost sterilizaţi 200 de câini, iar 215 au fost adoptaţi. Cei care nu sunt luaţi rămân în adăpost, fiindcă nu avem voie nici să-i eutanasiem, nici să-i eliberăm“, a precizat Cătălin Călugăru.

Cu pietre pe hingheri

 

Razia din cartierul George Enescu s-a desfăşurat fără incidente între craiovenii iubitori de maidanezi şi hingheri, aşa cum se întâmplă de obicei. „Acum oamenii sunt liniştiţi fiindcă v-au văzut pe dumneavoastră. Azi-dimineaţă, pe strada Fulger, colegul meu şi-a luat o piatră în cap. Uitaţi-vă, puneţi mâna, să vă convingeţi“, ne îndemna Cătălin Călugăru. Acesta susţine că hingherii s-au obişnuit cu astfel de situaţii şi încearcă de fiecare dată să le evite. Nu ştie însă pe unde va scoate cămaşa dacă va trece de parlament şi va fi şi promulgată noua Lege Marinescu, potrivit căreia un câine capturat şi neadoptat are dreptul de a fi adus exact în locul din care a fost ridicat. „Atunci o să luăm bătaie o dată când îi capturăm şi încă o dată când îi eliberăm. Adică de la fiecare tabără“, a mai spus Călugăru.

Procedura de adoptare a Legii Marinescu II, demarată în decembrie 2007, este blocată la Senat, unde se mai caută surse legale şi de finanţare pentru ca actul să poată fi şi aplicat, în cazul în care va fi vreodată promulgat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

28 COMENTARII