18.4 C
Craiova
duminică, 20 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateRomânia, pe ultimul loc din UE la performanţe şcolare

România, pe ultimul loc din UE la performanţe şcolare

România a ajuns pe ultimul loc în clasamentul ţărilor membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte performanţele din sistemul educaţional. Dacă pâna anul trecut coeficientul performanţelor slabe din procesul educativ-instructiv, de la toate nivelurile, a era de 42 la sută acest coeficient a crescut acum cu 52 la sută. "Acest procent situează ţara noastră pe ultimul loc între ţările membre UE", a declarat Romulus Pop, consilier la Centrul Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic (CNDIPT) din cadrul Ministerului Educaţiei. În clasamentul operat de către Comisia Europeană s-au luat în considerare criteriul rezulatelor obţinute de către un tânăr pe parcursul unui ciclu de pregătire, pe învăţământ general obligatoriu, precum şi pe cel profesional şi de specializare, standardul performanţelor obţinute de fiecare centru universitar, în condiţiile în care doar o singură instituţie de învăţământ superior din România face parte, în acest moment, din topul primelor 500 din lume.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

7 COMENTARII