17.3 C
Craiova
duminică, 20 iulie, 2025
Știri de ultima orăActualitateEducatoare de la o grădiniţă craioveană, acuzată că ar fi legat un copil cu bandă adezivă

Educatoare de la o grădiniţă craioveană, acuzată că ar fi legat un copil cu bandă adezivă

Părinţii unui băieţel de şase ani din Craiova o acuză pe educatoarea fiului lor că le-a maltratat copilul, susţinând că aceasta l-ar fi legat cu bandă adezivă la mâini şi la gură pentru că făcea gălăgie când colegii lui dormeau.
„Familia copilului a făcut reclamaţia azi la Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj. Mama copilului ne-a spus că băieţelul a fost legat cu scotch la mâini şi la gură, la sfârşitul săptămânii trecute“, a declarat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, Angela Soare.
Educatoarea acuzată de rele tratamente aplicate minorului, Lori Constantin, de la grădiniţa „Elena Farago“ din Craiova, a negat că ar fi pedepsit vreodată copilul, despre care spune însă că este neastâmpărat.
Inspectorul general al IŞJ Dolj, Cristina Popescu, a declarat că se va întruni un consiliu de administraţie care urmează să analizeze cazul. „Mâine (marţi – 13 mai a.c.) se va întruni consiliul de administraţie care va alcătui o comisie de disciplină ce va analiza acest caz. În funcţie de rezultate, dacă se dovedi că este vinovată, educatoarea va fi sancţionată“, a declarat Cristina Popescu, şeful ISJ Dolj.
Dacă se dovedeşte că educatoarea a maltratat copilul, ea riscă, pe plan profesional, de la mustrare scrisă şi până la desfacerea contractului de muncă, iar penal, până la trei ani de închisoare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

6 COMENTARII