9.8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReacţii ale politicienilor faţă de demisia lui Adrian Cioroianu

Reacţii ale politicienilor faţă de demisia lui Adrian Cioroianu

Reacţiile nu au întârziat să apară, după ce ministrul de Externe Adrian Cioroianu a anunţat, vineri, că şi-a prezentat demisia de onoare, ca urmare a cazului Crulic.Geoană: Gestul domnului Cioroianu este unul îndelung aşteptatPreşedintele PSD Mircea Geoană a declarat, vineri, la Târgovişte, că gestul ministrului de Externe Adrian Cioroianu de a demisiona este un gest îndelung aşteptat, pentru că acesta "a făcut greşeli în repetate rânduri" şi "nu era pregătiti pentru acestă funcţie"."Domnul Cioroianu, din păcate, se pare că nu a fost pregătit pentru această funcţie. A greşit în repetate rânduri şi este obligat să părăsească fotoliul de la Externe pe un caz legat de soarta românilor din străinătate. Este un semnal de alarmă cu privire la modul cum ministerul de Externe şi statul român se ocupă de românii din afară", a declarat Mircea Geoană.Liderul PSD a mai spus că diplomaţia română are nevoie de un reprezentant care "să ducă în condiţii mai bune această sarcină importantă pentru România"."La Externe nu contează de multe ori din ce partid eşti, iar cel care preia acest portofoliu trebuie să-şi facă datoria pentru ţară", a mai spus Geoană.Daniela Popa: Demisia lui Cioroianu este un gest firescPreşedintele PC, Daniela Popa, a susţinut, pentru Mediafax, că demisia lui Adrian Cioroianu este un gest firesc, având în vedere "lungul şir de gafe politice şi diplomatice ale acestuia"."Sperăm că PNL va nominaliza în cel mai scurt timp o persoană competentă la Ministerul de Externe, deoarece PNL suferă de lipsă de personal capabil să ocupe portofolii", a declarat Daniela Popa.Ea a mai spus că speră ca PNL să nu recurgă şi în cazul MAE la o soluţie de compromis la fel ca la Ministerul Justiţiei, unde, o perioadă, l-a numit interimar pe ministrul Apărării, Teodor Meleşcanu. Stolojan: Cioroianu a făcut ceea ce trebuie demisionând, această experienţă îi va folosi în viaţăPrim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, a declarat, vineri, pentru Mediafax, că, prin decizia de a demisiona, Adrian Cioroianu "a făcut ceea ce trebuie" şi şi-a exprimat convingerea că această experienţă îi va folosi în viaţă. "Domnul Cioroianu a făcut ceea ce trebuie demisionând şi cred că această experienţă îi va folosi în viaţă", a declarat Theodor Stolojan. El a arătat că, deşi Adrian Cioroianu "are calităţi", greşeala pe care a făcut-o a fost de a accepta o funcţie în care nu avea experienţa necesară, respectiv cea de ministru de Externe. "Eu cred ceea ce am spus întotdeauna, şi anume că dânsul are calităţi, indiscutabil, dar a făcut greşeala să accepte o funcţie în care nu avea experienţa necesară", a afirmat Stolojan. Întrebat pe cine crede că va nominaliza premierul Călin Popescu Tăriceanu pentru Ministerul de Externe, Stolojan a spus: "Păi are acolo pe cineva care ţine locul, pe domnul Meleşcanu".Marko Bela: Cioroianu a procedat cât se poate de bine atunci când şi-a dat demisiaPreşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, pentru Mediafax, că Adrian Cioroianu a procedat "cât se poate de bine" atunci când şi-a dat demisia din funcţia de ministru de Externe.Marko şi-a exprimat speranţa că gestul lui Cioroianu îi va face de acum încolo şi pe alţii să înţeleagă că, dacă îşi asumă o funcţie, "îşi asumă şi o astfel de responsabilitate".Liderul Uniunii a subliniat că fiecare ţară trebuie să aibă grijă de cetăţenii ei, inclusiv atunci când aceştia se află în străinătate şi că pentru acest lucru răspunde Ministerul de Externe. "Un ministru nu răspunde numai pentru propriile decizii şi acte, ci are o răspundere pentru tot ministerul", a precizat Marko Bela.Haşotti: Este demisia de onoare a unui om de onoareVicepreşedintele PNL Puiu Haşotti a declarat, pentru Mediafax, că gestul ministrului de Externe Adrian Cioroianu reprezintă "demisia de onoare a unui om de onoare"."Este demisia de onoare a unui om de onoare", a spus Haşotti."Este propria lui decizie şi cred că Adrian Cioroianu a pornit de la premisa că viaţa unui om este mai importantă decât portofoliul de ministru", a adăugat el.Vadim Tudor consideră că Cioroianu a dezonorat funcţia de ministru de ExternePreşedintele PRM salută decizia lui Adrian Cioroianu de a-şi da demisia din funcţia de ministru de Externe şi califică drept submediocră prestaţia acestuia ca şef al diplomaţiei.Vadim Tudor a declarat, pentru Mediafax, că Adrian Cioroianu a dezonorat funcţia de ministru de Externe. "Un infatuat şi un playboy de mahala ca el nu avea ce căuta în funcţia unde au fost odinioară personalităţi ca Vasile Alecsandri, Nicolae Titulescu, Grigore Gafencu şi Ştefan Andrei", a opinat liderul PRM.El a adăugat că, personal, a avut un motiv în plus să fie supărat pe Adrian Cioroianu, după ce acesta a declarat, cu ocazia unei vizite în Israel, că liderul PRM ar avea interese materiale legate de legea privind protejarea cimitirelor evreieşti din România.Pe de altă parte, Vadim Tudor a apreciat că greul abia acum începe pentru PNL. "Se va vedea că acest partid nu va fi capabil să nominalizeze un diplomat credibil pentru funcţia de ministru de Externe, în locul lui Adrian Cioroianu", a susţinut preşedintele PRM.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS