12.6 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDublă inaugurare la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova

Dublă inaugurare la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova

Primul centru de terapii ocupaţionale a fost inaugurat azi, în Craiova, la Clinica de Psihiatrie de pe strada Nicolae Romanescu alături de un compartiment de primire urgenţe. Investiţia a costat 240.000 euro, din care 200.000 de euro sunt fonduri nerambursabile obţinute prin program Phare, iar 10%, contribuţia Consiliului Local Craiova.
Centrul de Terapie Ocupaţională totalizează 250 de metri pătraţi (saloane şi încăperi pentru petrecerea timpului liber) şi va deservi o parte din cei 70 de bolnavi ai clinicii de psihiatrie care vor avea indicaţii pentru acest gen de terapie (pictură, desen, cusut, calculator, şah, puzzle, gimnastică, televizor).
Deschiderea centrului de terapie ocupaţională a urmat inaugurării Centrul de Sănătate Mintală. Aceasta va fi de fapt noua denumire a Laboratorului de Sănătate Mintală (LSM) din Calea Bucureşti, tocmai renovat, şi ale cărui atribuţii au fost extinse la nivel regional. În acest caz, reparaţiile capitale au costat 800.000 de lei iar banii au fost obţinuţi de la Ministerul Sănătăţii Publice.
Potrivit conducerii Autorităţii de Sănătate Publică Dolj, este vorba de primul centru de sănătate mintală din Dolj, dar vor urma şi altele. "În cadrul programului de reformă al Ministerului Sănătăţii au fost proiectate şase centre de sănătate mintală: câte unul la Calafat şi Bechet şi patru la Craiova. Printer centrele de la Craiova va fi şi unul destinat îngrijirii copiilor cu tulburări psihice", a declarat prof.dr. Dan Gabriel Mogoş, directorul ASP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS