17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConducerea PNL analizează oportunitatea fuziunii cu Acţiunea Populară

Conducerea PNL analizează oportunitatea fuziunii cu Acţiunea Populară

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat astăzi, la finalul şedinţei conducerii centrale a PNL, că Delegaţia Permanentă – convocată pentru 20 martie – va lua o decizie privind fuziunea liberalilor cu membrii Acţiunii Populare.
Orban a exlicat că, în şedinţa de azi a Biroului Politice Central, s-a discutat despre continuarea procesului de coagulare în jurul PNL a forţelor de dreapta din România, atât forţe politice, cât şi cele aparţinând societăţii civile. "Am decis să supunem Delegaţiei Permanente a PNL, care va avea loc în data de 20, decizia de fuziune cu Acţiunea Populară", a afirmat vicepreşedintele PNL.
Explicând ce alte formaţiuni politice de dreapta sunt luate în calcul pentru formarea acestui pol, Orban a precizat că liberalii vor mai purta discuţii cu PC, PNŢCD şi uniunile patronale de dreapta.
BPC a mandat o echipă – formată din vicepreşedinţii Crin Antonescu şi Mihai Voicu, precum şi din secretarul general Dan Motreanu – ce va negocia cu celelalte forţe politice şi sociale care susţin valorile dreptei.
Anul trecut, liberalii au semnat o platformă de centru-dreapta cu Acţiunea Populară şi cu PNŢCD, însă nu au acceptat să meargă pe liste comune la alegerile pentru Parlamentul European. Pe de altă parte, PNL are deja o înţelegere cu PNŢCD în sensul în care, cel mai probabil, va susţine candidatura lui Gheorghe Ciuhandu pentru primăria Timişoarei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS