13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateACSA, cu 27 de milioane de euro mai scumpă

ACSA, cu 27 de milioane de euro mai scumpă

Comisia Europeană a decis că Automobile Craiova trebuie să returneze statului 27 de milioane de euro, bani pe care i-ar fi primit ca ajutor ilegal de stat în cadrul privatizării cu americanii de la Ford. În timp ce reprezentaţii Ford acceptă decizia şi spun că vor plăti preţul, oficialii români ironizează Comisia Europeană.

 

Automobile Craiova SA (ACSA) a beneficiat de ajutoare ilegale de stat în valoare de 27 de milioane de euro atunci când pachetul majoritar de acţiuni de la această societate a fost preluat de grupul american Ford. Aceasta este concluzia la care a ajuns Comisia Europeană (CE), în urma anchetei pe care a declanşat-o pe marginea privatizării societăţii craiovene. Oficialii de la Bruxelles au transmis ieri un comunicat de presă în care explică de ce au ajuns la această concluzie.

„Valoarea de piaţă a participaţiei de 72,4% deţinută de statul român, participaţie cumpărată de Ford, a fost estimată la 84 de milioane de euro. În consecinţă, prin impunerea unei serii de condiţii de altă natură decât economică în ceea ce priveşte licitaţia, România a renunţat la venituri în valoare de 27 de milioane de euro“, se spune în comunicatul respectiv. Reamintim că americanii au plătit pe pachetul majoritar de acţiuni de la ACSA doar 57 de milioane de euro, cu 27 de milioane de euro mai puţin faţă de valoarea de piaţă estimată la acea dată. Impunerea de condiţii la o privatizare determină, de regulă, scăderea preţului de vânzare. În acest fel, statul pierde venituri, iar activitatea privatizată dobândeşte un avantaj selectiv, a explicat, la rândul său, Neelie Kroes, comisarul european pentru Concurenţă. „Comisia sprijină dezvoltarea regională, însă acest lucru nu trebuie să ducă la denaturarea concurenţei“, a spus Kroes.

Guvernul are un termen de patru luni pentru a recupera cele 27 de milioane de euro de la Automobile Craiova, altminteri existând posibilitatea începerii unei proceduri de încălcare a Tratatului (infringement), a declarat ieri Audrey Lemmonier, ofiţer de presă al Comisiei Europene, potrivit NewsIn.

ACSA ar fi primit ajutor de stat

La privatizarea ACSA, statul român a pretins ca viitorul investitor să realizeze o producţie de minimum 200.000 de de automobile, să realizeze o serie de investiţii şi să păstreze cei 3.900 de salariaţi ai Daewoo Automobile România (DWAR) SA, societate pe care statul o controla prin ACSA. În final, Ford a fost singura companie care a depus o ofertă, foarte optimistă, ce-i drept: investiţii directe de 675 de milioane de euro, cheltuieli totale de un miliard de euro, angajarea de personal până la 7.000-8.000 de salariaţi şi o producţie anuală de 300.000 de automobile după patru ani de activitate. Ulterior, s-a deschis şi oferta financiară pentru pachetul de acţiuni. Iniţial, aceasta era de 55 de milioane de euro, însă a fost îmbunătăţită la 57 de milioane de euro. CE a declanşat ancheta, bănuind că licitaţia condiţionată ar putea avea ca rezultat scăderea preţului de vânzare, ceea ce înseamnă ajutoare ilegale de stat.

„Realizarea unui nivel mai ridicat de producţie şi de ocupare a forţei de muncă pentru ACSA prin vânzarea condiţionată şi, dimpotrivă, obţinerea unor venituri mai mici de către statul român reprezintă ajutor de stat. Pentru a evita ca întreprinderile să beneficieze de avantaje neloiale faţă de concurenţi, nu se pot acorda ajutoare decât în condiţii stricte. În cazul acestei privatizări nu se aplică nici una dintre condiţiile respective şi, prin urmare, ajutorul este incompatibil cu piaţa comună“, se mai arată în comunicatul CE.

Întrucât condiţiile impuse au asigurat obţinerea unui anumit nivel de producţie, de ocupare a forţei de muncă şi de investiţii, licitaţia condiţionată a conferit un avantaj economic firmelor ACSA şi DWAR, avantaj finanţat din veniturile la care statul a renunţat prin vânzare, explică mai departe comisarii europeni. Oficialii de la Bruxelles susţin că acordarea ajutorului nu a fost condiţionată de realizarea obiectivului de interes comun, pentru care se poate autoriza alocarea de ajutoare în UE.

Oficialii români ironizează decizia CE

Oficialii Ford spun că această decizie nu afectează planurile pe care le au la Craiova. „Ford Europa salută decizia CE, prin care se anunţă finalizarea investigaţiei deschise la Automobile Craiova, permiţând Ford constinuarea procedurilor necesare în vederea cumpărării uzinei“, se spune într-un comunicat remis de companie. „Mă bucur că investigaţia CE s-a încheiat într-un timp atât de scurt. Am lucrat împreună cu autorităţile române contra cronometru, pentru a transmite toate informaţiile necesare Comisiei în elaborarea deciziei sale. Planurile şi angajamentele noastre pentru fabrica din Craiova rămân neschimbate. Acum, scopul nostru este acela de a prelua cât mai curând posibil fabrica şi de a o transforma într-un centru de producţie auto de talie internaţională“, a declarat, la rândul său, John Fleming, preşedintele Ford Europa.

După aflarea deciziei CE, nici reacţiile oficialilor români nu au întârziat să apară. Premierul Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat neplăcut surprins faţă de decizia comisarilor europeni. „Comisia apreciază că ar fi vorba de un ajutor de stat. În fapt, noi am avut o singură ofertă, cu un preţ. Era mai bine să vindem uzina pentru a produce hârtie igienică sau a construi un complex de magazine? Când toată Europa vorbeşte de locuri de muncă, se consideră că noi distorsionăm competiţia. Ce vrea comisia? Noi să producem nasturi, iar alţii, avioane şi automobile?“, a declarat Tăriceanu, citat de agenţia Mediafax.

Premierul a mai spus că nu va contesta decizia CE, din dorinţa finalizării procesului de privatizare. Prezent ieri, la Craiova, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, nu a scăpat ocazia să taxeze ironic rezoluţia dată de comisarii europeni de la Bruxelles.

„Comisia Europeană a binevoit să-şi facă treaba pentru care anul trecut am plătit-o cu 1,1 miliarde de euro. După câteva luni bune de plimbat hârtii, au aprobat continuarea procedurilor de la Ford. Le-a luat câteva luni să constate că li se pare că terenul era mai scump decât a dat Ford şi că este vorba de douăzeci şi ceva de milioane de euro. Ford nu o să aibă nici o problemă să le plătească“, a declarat Olteanu, care, în plus, vrea eliminarea birocraţiei de la nivelul CE.

Deputatul liberal de Dolj, Mihai Voicu, membru în comisia de privatizare a ACSA, a anunţat o întâlnire pentru astăzi cu Lyle Waters, negociatorul-şef pentru Ford în cazul ACSA. „Ford vine la Craiova. Penalizarea sau reevaluarea, spuneţi-i cum vreţi, de 27 de milioane de euro este un preţ mic pentru un proiect de o asemenea anvergură. Decizia CE este o chestiune minoră în comparaţie cu proiectul pe care Ford îl gândeşte la Craiova. Când cineva are de gând să investească 675 de milioane de euro, nu se mai gândeşte că trebuie să mai dea 27 de milioane“, a declarat, la rândul său, Mihai Voicu.

Directorul general al ACSA, Lucian Luţaru, spune că în perioada următoare problema restituirii banilor va fi descurcată. „În prezent, noi nu avem decât un comunicat din partea CE. Se va întruni comisia de privatizare şi va lua o decizie“, a afirmat Luţaru.

La rândul lor, reprezentanţii Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) au spus că la începutul săptămânii viitoare vor avea un punct de vedere, după ce, în prealabil, se va întruni Comisia de privatizare. Liderul sindical de la Daewoo Craiova, Ovidiu Cioroianu, a declarat: „Aceasta este decizia CE şi nu avem ce face. Noi, salariaţii, ne bucurăm că această decizie nu ne afectează şi că aceia de la Ford îşi vor respecta cuvântul“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS