10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateConcursuri de schi pe pârtiile din Valea Jiului

Concursuri de schi pe pârtiile din Valea Jiului

Câteva mii de turişti care au urcat la munte, în Valea Jiului,  ieri şi astăzi, au putut urmări întrecerile pe schiuri ale angajaţilor MIRA, ce a avut loc în Straja, sau  concursurile organizate în Parâng şi dedicate atât celor mici, cât şi celor mari.
Timp de două zile, în Straja, monitorizaţi de chestorul  Elisabeta Lipă, peste 140 de angajaţi MIRA s-au întrecut în cadrul Campionatului de schi al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. Pentru al doilea an consecutiv, întrecerea a avut loc în Valea Jiului şi a fost câştigată de echipa Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. Locul secund în clasament a revenit echipei Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. Poziţia a treia a podiumului a fost ocupată de echipa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov, iar concursul s-a desfăşurat sub egida Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor (IPA) – Regiunea Hunedoara, a Corpului Naţional a Poliţiştilor şi a Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din MIRA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS