8 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

La ceas aniversar

Colectivul de elevi şi profesori al CTAM „Constantin Brâncuşi“ Craiova marchează săptămâna aceasta, prin diferite activităţi cultural-educative, împlinirea a 132 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi – părintele sculpturii moderne, elev pentru o perioadă, al şcolii, al cărui nume îl purtăm cu mândrie, simbol în sufletele noastre, deschizător de drumuri în cultura europeană şi internaţională.

Gândul şi cugetul novator al generaţiilor de brâncuşieni au împlinit un dialog al continuităţii Coloanei Infinitului, ce reverberează tumultul voinţei de artă, de unitate naţională, de cofraternitate generoasă. Toate acestea sunt moştenite de la cel care a înălţat spre cer Coloana Infinitului.

Brâncuşi voia ca oamenii să se poată bucura direct de plăsmuirile sale: „Eu vă dau bucurie curată. Priviţi-le până le vedeţi“.

Elevii acestui locaş, cu numele „Constantin Brâncuşi“, învaţă să iubească tot ceea ce el a plăsmuit, arta şi continuitatea, dăruindu-se şcolii prin vocaţia lor.

Această investiţie lăsată de Brâncuşi – de suflet şi cultură – va rodi în timp prin ei , brâncuşienii de azi, călăuziţi de dascălii care au călcat pe urmele marelui maestru, prin dăruire, har, vocaţie, construind împreună un sanctuar sfânt al artei şi al inteligenţei – Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii – cu numele „Constantin Brâncuşi“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS