16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFurnizorii Ford caută teren la Craiova

Furnizorii Ford caută teren la Craiova

Cel puţin patru furnizori ai companiei americane Ford sunt interesaţi să facă investiţii de zeci de milioane de euro în judeţul Dolj, susţin autorităţile centrale. Vicepreşedinta Agenţiei Române de Investiţii Străine, Monica Bărbuleţiu, a declarat marţi că reprezentanţii companiilor au contactat ARIS, însă, deocamdată, nu s-au găsit terenuri disponibile pentru aceştia.

Declaraţia este confirmată şi de preşedintele consiliului judeţean, Ion Prioteasa, care a declarat că a avut chiar ieri o întâlnire cu reprezentanţi ARIS şi ai unei firme care doreşte să producă mai multe componente pentru Ford. Potrivit preşedintelui, cel puţin patru investitori care produc diferite componente pentru americani au contactat conducerea Parcului Industrial din Craiova, în căutare de teren, însă au fost îndrumaţi către autorităţile locale din oraşele Segarcea şi Filiaşi şi comunele Cârcea şi Gherceşti. „Avem câteva firme care ni s-au adresat. Am avut chiar azi (ieri – n.r.) o întâlnire cu reprezentanţii ARIS şi o firmă. Ei nu ţin neapărat să fie terenul lângă fabrica de automobile. De dorit ar fi să le ofere cineva pământ, dar nici Primăria Craiova, nici consiliul judeţean nu au. Ei vor între patru şi şase hectare care să aibă canalizare, gaze, energie electrică şi, eventual, să fie şi lângă o cale ferată. I-am pus în contact cu primarii din Segarcea, Filiaşi, Gherceşti şi Cârcea, care oricând îi pot conduce către deţinătorii de terenuri“, a spus Prioteasa, care a precizat că furnizorii Ford vor ca autorităţile locale să le faciliteze cumpărarea de teren de la localnici.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

16 COMENTARII