Acasă Actualitate Declaraţiile de profit – fără viză

Declaraţiile de profit – fără viză

Firmele trebuie să depună declaraţia de profit fără viza unui consultant fiscal, se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, transmis Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Dolj. „Agenţii economici pot depune Declaraţia 101 până pe 15 aprilie, fără să mai fie obligaţi să certifice documentul la un consultant fiscal“, a spus Mihai Antonescu, directorul executiv al DGFP Dolj. Un act normativ emis la sfârşitul anului 2007 obliga ca, de la 1 ianuarie 2008, declaraţiile cu pricina să fie auditate de consultanţi de specialitate. Actul normativ a fost anulat de Senat, dar Camera Deputaţilor a omis să-l abroge până zilele trecute, astfel încât să se publice modificarea în Monitorul Oficial. Deşi vineri a expirat primul termen (opţional) de depunere a declaraţiilor de profit aferente anului 2007, firmele doljene nu s-au înghesuit să ducă la finanţe actele respective. Ultimul termen este 15 aprilie.

Lucrează din 2001 în mass-media şi consideră că cel mai important lucru în această meserie este corectitudinea. Jurnalist specializat pe domeniul economico-financiar, își călăuzește pașii după motto-ul „În afaceri, ca și în viață, trebuie să fii fair-play. Doar în acest fel câștigi cu adevărat!”
Exit mobile version