10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateŞapte case distruse şi 12 oameni evacuaţi

Şapte case distruse şi 12 oameni evacuaţi

Numărul sinistraţilor din locuinţele afectate de alunecările de teren care au loc la halda de steril Panga Nord din comuna Mateeşti, din Vâlcea, a ajuns la 12, după ce s-a luat decizia ca alte două case să fie evacuate.

 

Autorităţile vâlcene au organizat luni seară o şedinţă de Comitet Local pentru Situaţii de Urgenţă la Primăria Mateeşti, în care s-a hotărât ca şi familiile Ioana Gârlă şi Constantin Manole, ale căror case se aflau la 30 de metri de alunecarea de teren, să fie evacuate. Numărul locuinţelor distruse a ajuns astfel la şapte. Ioana Gârlă, de 73 de ani, împreună cu soţul ei şi bunurile salvate au fost mutaţi la o nepoată din comuna Milostea, iar familia lui Constantin Manole a fost dusă la nişte rude.

Un sobor de preoţi împreună cu Episcopul Râmnicului, Prea Sfinţia Sa Gherasim Cristea, au fost prezenţi ieri la Mateeşti. Episcopul Gherasim a stat de vorbă cu sinistraţii şi a oferit fiecărei familii un ajutor bănesc în valoare de 200 de lei.

Falia de alunecare şi-a încetinit viteza

Conform măsurătorilor specialiştilor, alunecarea de teren îşi încetinise ieri viteza de deplasare către casele oamenilor. „Alunecarea avansează acum cu 50 de centimetri pe oră, nu ca luni, cu 1,5 metri. În afara celor două case evacuate nu cred că vor mai fi altele“, a precizat Nicolae Sănişor, primarul localităţii. Acesta susţine că din cauza alunecărilor foarte mulţi localnici din satul Turceşti, care se află la mare distanţă de haldă, sunt speriaţi şi îi cer să îi evacueze.

Cursul pârâului Tărâia, deviat

La şedinţa CLSU Mateeşti au fost invitaţi şi locuitorii care au teren în apropierea zonei în care pârâul Tărâia e obturat de alunecarea de teren. „Au fost chemaţi toţi proprietarii care au pământ acolo, ca să îşi dea acceptul să intrăm cu utilajele pe terenul lor, să facem alt curs al apei, pentru a preîntâmpina apariţia unor inundaţii“, a declarat Radu Renga, prefectul judeţului Vâlcea.

Acesta a convocat ieri o şedinţă extraordinară de lucru a CJSU, având în vedere situaţia creată în urma reactivării alunecării de teren. „Ţinând cont de soluţiile tehnice prezentate de specialişti şi de propunerile formulate cu prilejul dezbaterilor, membrii CJSU au adoptat soluţia de deviere a cursului pârâului Tărâia pe un traseu ce elimină riscul inundării gospodăriilor din satul Turceşti, pe terenuri proprietate privată, în suprafaţă de aproape 9.000 mp“, a afirmat Radu Renga. Conducerea CJSU a solicitat Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă aprobarea variantei adoptate, cât şi specificarea surselor de finanţare a lucrărilor de deviere şi a plăţii despăgubirilor către proprietarii terenurilor în cauză. Reprezentanţii Direcţiei Apelor Olt au făcut măsurători şi au stabilit zona în care va fi deviat cursul pârâului. Ieri au fost aduse mai multe utilaje şi urma să înceapă lucrările.

CNLO pasează responsabilitatea

Referitor la alunecarea de teren, Compania Naţională a Lignitului Oltenia SA susţine că responsabilitatea privind siguranţa haldei nu îi aparţine. „Alunecarea s-a produs în corpul unei foste halde de steril, Panga Nord, realizată ca urmare a activităţii miniere în zonă, ultima societate care a administrat acest obiectiv fiind Compania Naţională a Lignitului Oltenia SA. Halda a fost realizată în perioada 1985 – 2002, în baza unui proiect executat de ICSITPML Craiova şi avizat de toate organele competente. În 2002, după finalizarea lucrărilor de refacere şi ecologizare a terenului, acesta a fost predat comunităţii locale de CNLO cu avizul tuturor organismelor implicate în aceste proceduri. Societatea Naţională a Lignitului Oltenia SA, înfiinţată prin reorganizarea parţială a CNLO, în 2004, înţelege să acorde sprijinul comunităţii locale prin intervenţii în cazul situaţiilor de urgenţă, dar nu îşi asumă responsabilităţi care nu îi aparţin“, a declarat consilierul Liviu Tomescu, din cadrul SNLO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS