Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, susţine că decizia Curţii Constituţionale este rezultatul "solidarităţii ticăloşilor din România" ce vizează stârpirea CNSAS. "Este clar o solidaritate între foşti turnători, foşti securişti foşti activişti de partid care s-au reunit în corul Madrigal şi au ajuns la concluzia că această instituţie, apărută după '89, trebuia stârpită de mică", a comentat Dinescu. El consideră că dosarul lui Voiculescu este doar un pretext pentru o parte din "vechii politicieni" să desfiinţeze CNSAS. "Eu cred că acest Voiculescu este de fapt un pretext pentru că la alegerile trecute în dulapurile CNSAS-ului existau doar şapte mii de dosare. Acum există două milioane, care încă n-au fost frunzărite, cele mai multe dintre ele. Urmează alegeri, iar vechii politicieni, unii dintre ei, se sperie de ce avem acolo. Au găsit un moment potrivit cu domnul Voiculescu", a concluzionat membrul CNSAS.