10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFraudă bancară de şapte miliarde de euro

Fraudă bancară de şapte miliarde de euro

Banca franceză Societe Generale, acţionarul majoritar al BRD, a anunţat ieri că a fost victima unei imense fraude, de peste 4,9 miliarde de euro în cadrul activităţii diviziei de brokeraj, căreia i se adaugă deprecieri de active în valoare de două miliarde de euro, cauzate de criza creditelor ipotecare. Suma totală a pierderilor se apropie de şapte miliarde de euro.

În pofida acestei pierderi colosale, beneficiul net al băncii va fi pozitiv în 2007, estimat între 600 şi 800 de milioane de euro, rezultat însă cu mult mai mic decât cel de 5,221 miliarde în 2006. Pentru a face faţă situaţiei, banca va proceda la o creştere a capitalului de 5,5 miliarde de euro.

Tranzacţii fictive fără profit personal

Frauda a fost descoperită pe 19 ianuarie, oficialii băncii stabilind că un angajat a profitat de „cunoştinţele sale aprofundate legate de procedurile de control“ pentru „a-şi acoperi poziţiile printr-un montaj elaborat de tranzacţii fictive“. Vinovatul este un trader care îşi desfăşura activitatea la Paris. „Are în jur de 30 de ani şi este angajat al Societe Generale din 2002“, a precizat preşedintele băncii, Daniel Bouton, menţionând că „salariul său era cu puţin sub 100.000 de euro pe an“. Bouton a spus că nu ştie unde se află în prezent acesta.

Întrebat dacă traderul a încercat să obţină profit personal din aceste operaţiuni, şeful diviziei de investment banking al Societe Generale, Jean-Pierre Mustier, a spus „Nu cred“, arătându-se convins că respectivul angajat a acţionat singur, fără ajutorul unor complici. Angajatul, care şi-a recunoscut între timp vina, a fost suspendat din funcţie şi urmează să fie concediat, iar persoanele responsabile pentru supravegherea acestuia vor părăsi, de asemenea, banca franceză.

Efecte minore asupra BRD

Cotaţia acţiunilor BRD SocGen a fost doar uşor afectată ieri de frauda cu care se confruntă în Franţa banca-mamă, Societe Generale. După o uşoară scădere în debutul şedinţei, tranzacţionarea acţiunilor BRD a fost suspendată „în vederea menţinerii unei pieţe ordonate şi a asigurării accesului egal la informaţia necesară deciziei de a investi“. Acţiunile BRD şi-au revenit spre după-amiază, la reluarea tranzacţionării depăşind chiar preţul din ziua anterioară, după ce BRD a anunţat că „nu este afectată în nici un fel de această situaţie, care nu pune în cauză nici rentabilitatea sa, nici continuarea strategiei sale de dezvoltare pe piaţă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

5 COMENTARII