Ringo Dămureanu, preşedintele Uniunii Sindicatelor Funcţionarilor Publici "Forţa Legii", a anuţat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la Craiova, că funcţionarii publici vor bloca alegerile locale dacă guvernul nu le va mări salariile.
"Guvernul României nu a reglementat nici un act pentru majorarea salariilor funcţionarilor publici. Astfel, funcţionarii riscă să rămână cu aceleaşi salarii în 2008 sau chiar să scadă. În luna februarie va avea loc o întrunire a sindicatelor, iar dacă nu se va rezolva nimic, intenţionăm să blocăm alegerile din primăvară", a spus Ringo Dămureanu.
Sindicaliştii propun ca salariul minim pentru funcţionarii publici să fie de 500 de euro pe lună, în prezent ei având un salariul minim pe economie.