13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDistrigaz Sud consideră necesară o scumpire a gazelor în 2008

Distrigaz Sud consideră necesară o scumpire a gazelor în 2008

Reprezentanţii Distrigaz Sud aşteaptă decizia autorităţilor privind stabilirea preţului gazului, având în vedere că pentru aprovizionarea cu gaze naturale şi distribuţia acestora în 2008 o creştere ar fi necesară, se arată într-un comunicat al companiei.

"Preţul gazului pe piaţă depinde în mod direct de preţul hidrocarburilor şi în special de preţul petrolului, care a suferit anumite fluctuaţii în ultimele luni", se arată în comunicat.

Reprezentanţii Distrigaz Sud susţin că preţul gazului intern din România este inferior preţului gazului de pe piaţa internaţională şi Guvernul Romaniei s-a angajat faţă de Comunitatea Europeană să alinieze preţul intern la cel european. "Menţionăm că pentru alimentarea consumatorilor din România gazele din import reprezintă circa 40%, iar cele din producţia internă circa 60%", precizează comunicatul.

"În acest context, în cadrul discuţiilor demarate saptămânile trecute cu reprezentanţii ANRE, se lucrează la determinarea nevoilor de stabilire a preţului gazului natural pe baza metodologiei tarifare agreate în România. Metodologia tarifară permite estimarea creşterii preţului care va fi plătit producătorului şi importatorului şi determinarea tarifului de distribuţie ce va permite societăţii noastre să asigure serviciile de furnizare şi distribuţie a gazelor naturale", menţionează Distrigaz Sud.

Compania reaminteşte că structura preţului la gazele naturale este următoarea: aproximativ 21% din preţul final plătit de consumator revine distribuitorului, 56% revine producătorului sau importatorului, 4% transportatorului şi 16% statului român (TVA).

"Suntem în aşteptarea deciziei autorităţilor privind stabilirea preţului gazului, având în vedere că pentru aprovizionarea cu gaze naturale şi distribuţia acestora în 2008 o creştere a preţului, cum am precizat anterior, este necesară", se arată în comunicatul distribuitorului de gaze.

 E.ON Gaz România a anunţat luni că preţul gazelor naturale la consumatori ar trebui să crească cu circa 10% în luna ianuarie anul viitor, şi cu aproximativ 30% pentru întreg anul 2008.

E.ON Gaz România apreciază că preţurile gazelor naturale scumpirea ar fi necesară pentru a putea asigura cantităţile de gaze naturale necesare consumatorilor din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU