Cel puţin 16 persoane au fost ucise astăzi în provincia irakiană Diyala după ce un kamikaze a detonat explozibilul pe care îl avea asupra sa, informează Reuters. Femeia kamikaze şi-a îndreptat atacul împotriva unui grup de foşti insurgenţi suniţi care s-au aliat cu forţele de securitate pentru a lupta împotriva reţelei teroriste Al-Qaeda. Alte 27 persoane au fost rănite în urma exploziei, ce a avut loc în localitatea Muqdadiya din provincia Diyala, devenită una dintre cele mai periculoase zone din Irak. Autorităţile au anunţat că printre răniţi se numără femei şi copii.