17.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024

Vânătoare de euroi

Clubul sindicaliştilor de la ELECTROPUTERE Craiova este disputat în justiţie cu CNSLR Frăţia, care se pretinde moştenitoarea fostului UGSR. Imobilul are un vad comercial foarte bun şi valorează pe piaţă câteva milioane de euro.

Imobilul care adăposteşte clubul Sindicatului Liber ELECTROPUTERE Craiova a ajuns să fie disputat în justiţie. În ultimii 17 ani, nimeni nu a fost interesat de această clădire, care a devenit brusc vânată pentru spaţiul foarte mare pe care îl ocupă (aproape 1.000 de metri pătraţi) şi situarea pe Calea Bucureşti, cea mai importantă arteră a oraşului, cu un vad comercial îmbietor. Recent, sindicatul care administrează clubul s-a trezit cu un „chiriaş“. „A venit o persoană care era interesată să închirieze tot spaţiul. Am trimis-o la plimbare, i-am spus că-i putem închiria spaţii în interior, dar nu tot clubul. Clădirea a fost construită în urmă cu 38 de ani, pentru muncitorii de la ELECTROPUTERE“, a spus liderul sindical, Aurel Bojenoiu.

Acesta a adăugat că liderii CNSLR Frăţia, una dintre cele mai importante confederaţii sindicale din România, fac presiuni asupra sa pentru închirierea spaţiului. „Acum două luni m-au sunat cei din conducerea CNSLR pentru o discuţie. Am fost la ei şi mi s-a cerut să semnez un contract de închiriere pe zece ani pentru o persoană fizică, aceasta urmând să transforme sala de spectacole în restaurant. Chiria era de 100 de milioane de lei pe lună. CNSLR pretinde că este proprietarul clădirii, dar nu au acte din moment ce au vrut să mă implice şi pe mine. Le-am spus că, dacă presiunile vor continua, mă voi adresa instanţei“, a mai spus Bojenoiu.

 

Acţiune pe rol

 

În urmă cu două săptămâni, sindicatul a deschis o acţiune la Judecătoria Craiova, căreia i-a cerut să recunoască dreptul de proprietate asupra clădirii, având în vedere scopul construirii acesteia şi folosinţa de 38 de ani. La rândul său, Marius Petcu, liderul CNSLR Frăţia, susţine că federaţia este moştenitoarea UGSR şi, prin urmare, are drepturi asupra imobilului. „Acesta figurează în arhiva fostului UGSR, sindicatul doar l-a avut în administrare. De ani buni n-am mai avut nici un virament financiar, sindicatul se manifesta ca proprietar. Le-am spus că, atâta timp cât n-au avut contracte, există posibilitatea de a avea, pentru a beneficia împreună. Dacă asta înseamnă presiune, se poate spune şi aşa. Urmează ca instanţa să decidă cine are drept asupra imobilului“, a afirmat Petcu. Cine va avea de câştigat rămâne de văzut. Miza este însă mare, având în vedere că imobilul cu pricina valorează cel puţin trei milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS