10.6 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMicrobuzele şcolare, folosite la căratul buletinelor

Microbuzele şcolare, folosite la căratul buletinelor

Microbuzele destinate transportului şcolarilor din Dolj au cărat vineri buletine de vot în loc de elevi.

Unii edili care au preluat de la prefectură materialele necesare votului din 25 noiembrie au folosit drept mijloc de transport autovehicule cumpărate de Ministerul Educaţiei cu bani grei pentru a le asigura elevilor care locuiesc în zone izolate accesul la educaţie. Cinci dintre cele 20 de microbuze trimise de minister la sfârşitul lui octombrie în Dolj erau parcate vineri în faţa Instituţiei Prefectului, gata să preia sutele de buletine de vot necesare pentru scrutinele de duminică. Edilul-şef din Seaca de Câmp, Fane Rogojină, a declarat că folosirea microbuzului s-a făcut în interesul comunităţii, iar elevii din comună nu au fost afectaţi de faptul că autovehiculul a fost întrebuinţat vineri în alte scopuri faţă de cele în care au fost oferite. „Microbuzul e pentru elevi. N-am apucat să-i facem rodajul şi i-l făcurăm acum. E în interesul comunităţii şi al tuturor partidelor, nu în interesul cuiva anume. Nu am avut cu ce să mă duc să le iau şi să ştiţi că şi duminică noaptea tot cu microbuzul ăsta le aduc, pentru că nu am cu ce altceva. Important este că elevii nu au avut nevoie de el pentru că la noi şcolile nu s-au comasat încă“, a spus primarul Fane Rogojină.

Îngrămădeală la buletine

La capitolul organizare pentru scrutinele din 25 noiembrie, autorităţile locale şi judeţene au bifat vineri, pe lângă folosirea microbuzelor pentru şcolari la transportul buletinelor, şi o îmbulzeală de toată frumuseţea. Sute de primari, preşedinţi de secţii de votare şi poliţişti s-au îngrămădit vineri la intrarea prefecturii din strada Nicolăescu Plopşor şi în holul instituţiei pentru a prelua buletinele de vot în timp ce poliţiştii de la Rutieră au interzis circulaţia maşinilor în zonă pe intervalul în care s-au predat buletinele şi materialele necesare votării. Agitaţia s-a mai domolit după prânz, când majoritatea celor programaţi preluaseră deja buletinele de vot.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS