12 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateLăpuş, estul sălbatic

Lăpuş, estul sălbatic

Reprezentanţii zonei de est a municipiului au venit la „Fii vocea cartierului tău!“ cu dorinţa de a convinge autorităţile să se implice în dezvoltarea cartierelor de la marginea Craiovei.

Craioveni din cartierele Lăpuş, Bordei şi Plaiul Vulcăneşti au venit marţi seară să discute cu primarul la o întâlnire interactivă organizată de Gazeta de Sud în cadrul proiectului „Fii vocea cartierului tău!“. Dezbaterea a fost posibilă prin grija conducerii Grupului Şcolar „Traian Demetrescu“, iar GdS îi mulţumeşte pe această cale.

Întâlnirea a fost a noua de acest gen şi i-a pus pe reprezentanţii administraţiei craiovene în faţa realităţilor crude a cartierelor răsăritene. Primarul Antonie Solomon şi directorii serviciilor care au în grijă utilităţile publice au declarat, rând pe rând, că după confruntarea din Lăpuş simt mai mult ca niciodată responsabilităţile pentru nivelul de trai al acestor oameni. „Parcă nu m-au acuzat la fel de rău ca în alte cartiere, dar au punctat atât de clar nişte probleme, iar câteva au fost atât de grele, încât mă consider mai obligat ca nicoidată să intervin acolo unde n-am reuşit până acum, fie că n-am putut, fie că n-am vrut. Din păcate, sunt acolo, ca în toată Craiova, şi necesităţi pentru a căror finanţare trebuie să mai aşteptăm“, a spus Antonie Solomon.

El nu avea de unde să ştie că în această parte a oraşului funcţionează adevărate comitete de iniţiativă, neasociate în vreo organizaţie banditească gen asociaţie de proprietari, care chiar au reuşit să elimine câteva dintre neajunsurile cartierelor.

 

Apă infestată

 

Dacă în privinţa alimentării locuinţelor cu gaz metan şi a lărgirii străzilor oamenii au s-au descurcat măcar parţial, apa potabilă neinfestată şi canalizarea rămân încă vise pentru craiovenii din marginea de est a oraşului. Grupul de iniţiativă format din oameni precum Ion Fugaru, Iustinian Neacă sau Gheorghe Paicu, pentru a enumera doar câţiva dintre membrii săi, încearcă de zece ani să obţină de la primărie dovada unui demers în realizarea unei reţele de alimentare cu apă potabilă. „Alimentarea cu apă se face din puţuri forate la circa 12 metri, iar analizele la apă arată un grad ridicat de contaminare. În mare măsură, acest lucru este cauzat de existenţa foselor din curţi, fiindcă pe stăzile Păuniţei, Vidra sau Drumul Muntenilor, de pildă, nu există canalizare. Noi insistăm de zece ani la primărie, dar nu s-a făcut nimic până acum“, a spus Cristian Buzdugeanu, unul dintre participanţii la întâlnirea „Fii vocea cartierului tău!“.

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a spus că studiul de fezabilitate pentru alimentarea cu apă a zonei de est a fost avizat de municipalitate, însă investiţia va fi realizată în trepte şi în timp. „Este vorba de foarte mulţi bani pentru reţelele din această parte a oraşului, de aceea nu am cum să vă spun că la dumneavoastră vor fi gata la anul. Avem însă un studiu unitar aprobat şi pe măsură ce vor fi realizate proiectele pe tronsoane vom strânge cureaua ca să alocăm şi bani“, a precizat primarul.

 

Cartierul deşeurilor

 

Extinderea locuinţelor pe străzile din cartierele mărginaşe a dus la concentrarea deşeurilor în zone precum Drumul Apelor. Vasilica Viorica Pop a spus că mizeria domneşte pe unele străzi din pricină că firmele de construcţii, dar şi locuitorii din partea locului aruncă deşeurile la întâmplare. Directorul Serviciului Public de Salubritate Craiova, Sorin Ciobanu, a declarat că mulţi dintre proprietarii de locuinţe mai vechi sau mai noi nu deţin contracte de salubrizare. „Noi cunoaştem acele zone şi acţionăm periodic. De fiecare dată plecăm de acolo cu remorcile pline, însă nu putem mobiliza zilnic câteva utilaje numai pentru o stradă. Lucrurile nu vor rămâne aşa, fiindcă până în martie toţi craiovenii din acest cartier trebuie să încheie contract de salubrizare“, a precizat Sorin Ciobanu.

 

Chioşcuri şi cârciumi deranjante

 

Craiovenii veniţi în Lăpuş să le ceară socoteală autorităţilor au atacat dur societăţile comerciale care deţin magazine şi localuri la parterul sau în preajma blocurilor de locuinţe. Nemulţumirea oamenilor este provocată fie de zgomotul produs în aceste unităţi, fie de faptul că parcările blocurilor sunt ocupate de maşinile personalului şi clienţilor. Valeriu Ştiru a arătat că la blocurile O parcările sunt ocupate de autovehiculele chioşcarilor, iar locatarii nu mai au locuri de parcare. „Este cazul tuturor blocurilor O. La parter sunt numai magazine, iar toţi cei care lucrează acolo vin cu maşinile lor sau de serviciu în parcările noastre“, a spus Ştiru. Primarul Antonie Solomon s-a recunoscut depăşit de situaţie: „Parcările încă nu pot fi atribuite nominal şi nici măcar pe asociaţii. Tot ce putem face este să verificăm dacă acele chioşcuri sunt autorizate, că dacă nu sunt vor dispărea cu tot cu maşini. În ceea ce priveşte zgomotul şi scandalurile, trebuie anunţate celelalte autorităţi şi poliţia“.

 

Control la asociaţii

 

Câţiva dintre participanţii la „Fii vocea cartierului tău!“ au acuzat primăria şi conducerea unor asociaţii de nepăsare sau rea-credinţă în ceea ce priveşte calculul întreţinerii sau al penalităţilor de întârziere. Elisabeta Dumitru, din blocul 57, s-a plâns că administratorul i-a calculat greşit penalităţile de întârziere şi până la urmă i-a scos apartamentul la vânzare. „Am făcut împrumut şi eu, şi copilul ca să plătim peste 100 de milioane şi după ce am plătit ne-am trezit că mai avem încă 30 de milioane restanţă, la care ne-a calculat 34 de milioane penalităţi. N-am putut să-i plătim şi pe aceştia şi acum ne-a anunţat că ni s-a scos casa la vânzare“, a povestit Elisabeta Dumitru.

O locatară de la Asociaţia 2 Lăpuş l-a acuzat pe preşedintele Sofian Jianu că stabileşte valoarea întreţinerii după ureche. Altă sesizare vizează Asociaţia 5 Lăpuş, unde nu a mai fost organizată o Adunare Generală de şase ani. Toţi cei care au avut obiecţii la adresa activităţii asociaţiilor au acuzat şi Primăria Craiova, care ar fi rămas impasibilă la cererile de intervenţie. Primarul Antonie Solomon a dispus chiar în timpul dezbaterii un control la Asociaţia 2 Lăpuş, promiţând că până la sfârşitul anului vor fi cercetate şi celelalte organizaţii nominalizate.

 

Anchete GdS

 

Alte câteva sesizări ale craiovenilor veniţi marţi seară la Grupul Şcolar „Traian Demetrescu“ vor fi verificate în aceste zile de redactorii GdS. Se află pe lista de aşteptare ocuparea presupus ilegală a unui subsol de bloc şi pretinse afaceri cu garaje ale unei societăţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII