Fostul director al Autorităţii pentru Sănătate Publică (ASP) Gorj, Aristică Moroşanu, a picat, pentru a doua oară, examenul pe post, şi tot cu nota 4, informează NewsIn.
Moroşanu a candidat singur pe post, după ce contracandidata sa, Elena Cîrstoiu, actuala directoare interimară al ASP Gorj, nu s-a mai încris la concurs. Cu toate acestea, la examenul organizat ieri de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Aristică Moroşanu nu a reuşit să obţină decât 44 de puncte, deşi avea nevoie de măcar 50 pentru a intra la proba orală.
„A fost un examen destul de dificil şi, după cum m-a notat comisia, nu am obţinut decât 44 de puncte. Aveam nevoie de 50 de puncte pentru a intra la oral, dar probabil că nu sunt atât de bine pregătit. Am avut colegi care au concurat, tot câte unul, pentru Dolj, Cluj şi Ialomiţa. La Dolj s-au luat 97 de puncte, la Cluj – 53, iar mie mi-au lipsit şase puncte ca să trec baremul. Cel de la Ialomiţa a luat 33, ca să ştiţi şi lucrul acesta. Examenul a fost greu, dar eu cred că au mai fost şi alte lucruri care l-au îngreunat. Nu vreau să spun prea multe, dar sunt şi eu trecut prin viaţă şi ştiu destul de multe lucruri“, a declarat Aristică Moroşanu.
Fostul şef al ASP Gorj nu are altă soluţie decât să-şi continue activitatea ca medic pediatru în cadrul Spitalului din Târgu Cărbuneşti, iar şefia ASP Gorj va fi asigurată în continuare de interimara Elena Cârstoiu.
Director de nota 4 pentru ASP Gorj
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei