Acasă Actualitate Şpagă pentru voturi contra moţiunii

Şpagă pentru voturi contra moţiunii

Deputatul PD Ioan Oltean a declarat vineri că moţiunea a picat pentru că mulţi au primit şpagă de la liberali pentru a vota împotrivă.

„Milioane de euro au trecut din buzunarele liberalilor în ale acelor parlamentari care au votat împotriva moţiunii. S-a dovedit că interesele personale ale celor care se află în opoziţie sunt mari, fiindcă e explicabil votul liberalilor şi al UDMR, deci nu comentez sub nici o formă votul parlamentarilor PNL şi UDMR, mi se pare unul firesc. Mi se pare însă nefiresc şi nejustificat votul celorlalţi parlamentari aparţinând opoziţiei, un vot care a fost influenţat de motivele pe care le-am enumerat“, a spus Ioan Oltean, citat de NewsIn.

„S-au folosit bani pentru cumpărarea de voturi“

Solicitat să prezinte dovezi, vicepreşedintele PD a declarat că nu este organ de anchetă şi că DNA ar trebui să se autosesizeze în acest caz, susţinând totuşi că singura dovadă ar fi „ca aceia care au primit bani să recunoască acest lucru, ceea ce e aproape imposibil“.

El a refuzat să facă publice sumele pe care le-ar fi primit respectivii parlamentari, din rândurile cărora l-a exclus însă pe Ion Iliescu. „Vă garantez că s-au dat bani mulţi pentru ca voturile să fie asigurate. Eu nu m-am referit la Ion Iliescu că ar fi fost cumpărat de PNL. El e calat pe o anumită atitudine şi nu trebuie să fie cumpărat. Vă spun însă că, în acest demers politic, s-au folosit bani pentru cumpărarea de voturi. Mai mult, nu am nici interes, nici motivaţie să vă spun“, a declarat Oltean.

Deputatul Ioan Oltean nu a exclus nici eventuala „ungere“ a celor doi foşti democraţi, unul care a votat împotriva moţiunii, şi altul care a absentat. „Pentru mine este o mare surpriză Liviu Nistoran, un membru vechi al partidului. Este absolut de neînţeles modul în care s-a comportat. Eu ştiu că el este un om de afaceri potent şi nu cred că a avut nevoie de bani, dar în viaţa asta e posibil orice“, a spus Oltean.

Vicepreşedintele PD a adăugat că, în opinia sa, este inadmisibil ca un partid care depune o moţiune de cenzură să nu şi-o voteze. „Nu am întâlnit niciodată o asemenea situaţie hilară: ca un partid să depună o moţiune de cenzură şi 30% dintre parlamentarii acelui partid să voteze împotriva propriei lor moţiuni, împotriva propriului lor angajament, împotriva propriei lor semnături de susţinere a moţiunii. Aceşti parlamentari merită, în opinia mea, tot oprobriul celor care i-au trimis în parlament şi sper să nu mai ajungă acolo“, a spus Ioan Oltean.

Exit mobile version