Acasă Actualitate Ambulanţe închise în garaj

Ambulanţe închise în garaj

Şoferii de la Serviciul de Ambulanţă Dolj pleacă acasă cu cheile de la maşinile de serviciu. Din această cauză, în cazul unui incendiu, autosanitarele s-ar face scrum înainte ca pompierii să poată interveni.

Dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii Publice, s-a întâlnit vineri, la Prefectura Craiova, cu reprezentanţii instituţiilor care trebuie să asigure funcţionarea serviciilor de urgenţă din zece judeţe, inclusiv Dolj.
Vizită neanunţată

Înainte însă de a se prezenta la întâlnire, Arafat a făcut o scurtă documentare pe teren, pentru a vedea cu ochii lui unităţile de primire urgenţe şi sediile serviciilor de ambulanţă din Slatina şi Craiova.
La Craiova, subsecretarul de stat a ajuns în noaptea de joi spre vineri, la ora 1.30, şi a avut ce să vadă. În timp ce cadrele medicale de la UPU îşi făceau datoria, după standardele ministerului, altfel stăteau lucrurile la Serviciul de Ambulanţă Dolj. Unele salvări pentru urgenţe se odihneau încuiate în garaje, iar cheile erau acasă la şoferii care ieşiseră din tură. „Am găsit patru sau cinci maşini închise în garaje. Dacă nu au ce face cu ele, atunci să le dea substaţiilor din judeţ care au nevoie de ele. Cum să stea cheile la şoferi? Dacă se întâmplă să ia foc garajele, se fac maşinile scrum până când vin ei cu cheile de acasă să deschidă“, a spus Raed Arafat.
Subsecretarul de stat a mai spus că Doljul nu este un caz izolat. Obiceiul păstrării cheilor la şoferi acasă se întâlneşte la majoritatea Serviciilor de Ambulanţă din ţară.

Maşini noi

Începând de săptămâna viitoare şi până în decembrie 2008, Doljul va primi peste 40 de ambulanţe noi de la Ministerul Sănătăţii. Printre acestea se va afla o autospecială de intervenţii în caz de dezastre – un fel de spital mobil care să poată acorda asistenţă medicală pentru 50 de victime. Maşina va ajunge la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Oltenia în luna februarie 2008 împreună cu alte trei maşini pentru transportul în cazurile cu multiple victime.
Săptămâna viitoare vor sosi opt ambulanţe pentru îngrijiri la domiciliu. Pe aceste maşini ar urma să lucreze medici de familie şi medici din centrele de permanenţă.
Conducerea Serviciului de Ambulanţă Dolj nu a putut fi contactată pentru a explica de ce şoferii instituţiei pleacă acasă cu cheile de la ambulanţe.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version