13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateReducere semnificativă de militari în Irak

Reducere semnificativă de militari în Irak

Statele Unite sunt decise să menţină în Irak un număr de militari pe termen lung pentru a contribui la stabilitatea acestei ţări dar şi a regiunii, a declarat secretarul american al Apărării, Robert Gates, într-o conferinţă de presă. Cifrele oferite de Gates sunt inferioare celor prezentate de preşedintele George W. Bush.
Întrebat dacă numărul militarilor americani desfăşuraţi în această ţară va scădea de la 169.000 la mai puţin de 100.000 până la sfîrşitul anului viitor, secretarul Apărării a dat un răspuns afirmativ. Această forţă ar urma să se implice în operaţiuni de combatere a terorismului şi supravegherea frontierelor, dar şi în instruirea recruţilor armatei irakiene.
Este prima dată când un membru al actualei Administraţii de la Casa Albă face declaraţii publice cu privire la reducerea semnificativă a trupelor din Irak. Gates a avertizat, însă, asupra consecinţelor dezastruoase pe care le-ar avea un eventual eşec în această ţară şi a declarat că strategia preşedintelui Bush merită tot sprijinul din partea Congresului. De aceea el s-a pronunţat în favoarea menţinerii prezenţei militare americane în Irak pentru o perioadă nedeterminată, de comun acord cu guvernul de la Bagdad.

Preşedintele Bush a aprobat ieri recomandările generalului David Petraeus, comandantul forţelor coaliţiei multinaţionale, de a reduce numărul brigăzilor combatante de la 20 la 15 până în iulie 2008. Liderul de la Casa Albă a încercat astfel să mai tempereze criticile adversarilor săi democraţi care cer o retragere imediată şi totală a trupelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS