10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePNL îşi instruieşte primarii să laude guvernul

PNL îşi instruieşte primarii să laude guvernul

Cei peste o sută de aleşi locali, prezenţi la Vaslui, la întâlnirea Biroului Permanent al Ligii Aleşilor Locali din PNL, au fost instruiţi de către miniştrii partidului să speculeze la alegerile locale din primăvara anului viitor, măsurile luate de guvern în vederea sprijinirii comunităţilor locale.
Ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, le-a solicitat, astăzi, primarilor şi consilierilor locali din ţară să se folosească în campaniile electorale de argumentul fondurilor guvernamentale date ca subvenţii agricultorilor, informează NewsIn.
„Aveţi un argument zdobitor, sumele acordate de Guvern în teritoriu. În orice discuţii pe care le aveţi cu oamenii, folosiţi acest argument. Cred că orice alt partid, în afară de liberali, ar fi fructificat mult mai bine acest sprijin financiar. S-ar fi bătut în piept şi ar fi făcut din asta o motivaţie de a deveni eroi naţionali”, a declarat ministrul Decebal Traian Remeş la Vaslui.
Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, la rândul său, a precizat că şi în domeniul cultural s-au distribuit sume importante, iar „cultura nu mai este demult o cenuşăreasă a bugetului”.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le-a solicitat aleşilor locali „să stea cu ochii pe spitale pentru că în teritoriu au ajuns mulţi bani şi trebuie cheltuiţi până la sfârşitul anului”. Ministrul Nicolaescu a scos în evidenţă faptul că actualul guvern a alocat fonduri importante pentru unităţile spitaliceşti din teritoriu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU