10.6 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoul BCR, sub umbrela ERSTE

Noul BCR, sub umbrela ERSTE

Începând de ieri, Banca Comercială Română se prezintă, în peisajul bancar autohton, cu o nouă identitate şi atitudine, semn al integrării în grupul Erste.

Cu o siglă nouă şi sub logo-ul „Gândim la fel“, BCR păstrează tradiţia şi renumele dobândit, la care adaugă valoarea brandului Erste. „Dacă până acum schimbările au avut loc doar în interiorul băncii, a sosit momentul ca aceste schimbări să fie văzute şi din exterior. Shimbarea celui mai important element de identificare al băncii, logo-ul, arată că BCR păşeşte într-o nouă eră. Este mai mult decât o schimbare de litere şi culori. Avem un nou logo, mai puternic şi mai bun. Am dorit ca mai întâi să transformăm întregul sistem de funcţionare în ansamblul său, astfel încât clienţii să simtă îmbunătăţirea la nivelul produselor şi serviciilor, precum şi atenţia sporită, la standardele europene cu care sunt trataţi“- declara Nicolae Dănilă, preşedintele executiv al BCR. Inspirat de vremea ploioasă de la Bucureşti şi de faptul că participanţii la eveniment au fost nevoiţi să se adăpostească sub umbrelele oferite de bancă, Andreas Treichl, preşedintele Consiliului de Supraveghere al BCR, a încercat, plastic, să explice semnificaţia schimbărilor survenite. „Se spune că o bancă oferă clienţilor umbrele când vremea este însorită, iar când plouă le cere înapoi. Noul BCR infirmă această percepţie şi arată că lucrurile stau invers, ca semn al manifestării grijii şi respectului faţă de clienţii noştri. Aceasta deoarece, deşi suntem cu toţii diferiţi, totuşi «Gândim la fel»“.

Cea mai importantă schimbare adusă de noul logo constă în alăturarea la BCR a literei roşii S. „S“ reprezintă un simbol tradiţional al băncilor de economii şi al Erste Bank, dar şi un element comun al tuturor subsidiarelor Grupului Erste. Punctul roşu de deasupra „S“ este un simbol pentru economisire şi reprezintă o monedă intrând într-o cutie de economii.

Investiţiile imobiliare, în prim – plan

 

Dincolo de operaţiunea de rebranding, banca lansează pe piaţă o serie de noi produse şi dă semnalul accelerării pe segmentul ipotecar, domeniu care va asigura o sursă importantă de profit o lungă perioadă de timp, având în vedere procentul redus de intermediere bancară comparativ cu media europeană. Referindu-se la această piaţă, Andreas Treichl a precizat: „Nu cred că avem un bubble în România. Aceasta este o piaţă care se dezvoltă foarte rapid. Preţurile cresc, dar este o dezvoltare normală, şi vor continua să crească“.

Printre noile produse şi servicii lansate ieri de noul BCR menţionăm: centrele imobiliare retail – aceste centre sunt concepute, aşa cum anunţă oficialii băncii, pentru a deveni punctul de referinţă al pieţei bancare româneşti, pentru finanţarea investiţiilor imobiliare ale persoanelor fizice; o relansare a designului întregului portofoliu de carduri; pachete de produse şi servicii asociate contului curent care vor fi lansate în a doua parte a acestei luni – noul cont curent va fi pus în valoare prin asocierea cu alte produse şi servicii ale băncii, precum carduri de debit şi credit, interogări de sold şi retrageri gratuite de numerar la ATM, tranzacţii on line sau la telefon, diverse plăţi etc.; un nou Centru de Contact BCR prin intermediul căruia clienţii vor avea posibilitatea să efectueze multiple operaţii şi să beneficieze de asistenţă specializată prin intermediul telefonului şi prin e-mail; un nou portal web prin care clienţii pot solicita on line carduri şi credite, având acces în timp real la informaţii referitoare la întreaga gamă de servicii BCR.

Potrivit lui Teichl, noile schimbări vor permite BCR să atingă în acest an ţinta propusă de profit estimată la 1, 33 miliarde de lei şi să depăşească pragul de patru milioane de clienţi pe segmentul retail, faţă de 3,3 milioane în prezent. BCR, membră a grupului Erste, gestionează în prezent active de peste 16 miliarde de euro, fiind cea mai importantă instituţie bancară din România, care are peste 520 de sucursale şi agenţii în întreaga ţară, în majoritatea oraşelor cu peste 10.000 de locuitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII