24.8 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBlindate elveţiene pentru trupele româneşti

Blindate elveţiene pentru trupele româneşti

Fabricantul elveţian de vehicule militare Mowag a confirmat astăzi că a obţinut un contract privitor la livrarea de blindate României, vânzare care a provocat o polemică legată de faptul că Bucureştiul ar vrea să folosească blindatele în Irak şi Afganistan, relatează AFP. Contractul de 62 milioane de franci elveţieni (37,6 milioane de euro) vizează livrarea către forţele române a unor vehicule blindate de recunoaştere Piranha III C.
Potrivit Jane's Defense Weekly, aceste vehicule ar urma să fie desfăşurate în Irak şi Afganistan, o informaţie confirmată de Ministerul român al Apărării. Acest contract a provocat o polemică în Elveţia, o parte a clasei politice fiind de părere că el încalcă principiul neutralităţii ţării.
Preşedintele comisiei pentru afaceri externe a Consiliului naţional, Luzi Stamm (UDC, dreapta populistă), a spus că neutralitatea Elveţiei este mult prea valoroasă pentru a fi pusă în pericol printr-un astfel de contract şi şi-a exprimat speranţa că membrii comisiei se vor ocupa de acest dosar şi îl vor bloca. Consilierul naţional Mario Fehr (PS, socialiştii) a declarat că este inadmisibil ca arme elveţiene să ajungă în Irak. În schimb, Christa Markwalder (Partidul Radical) a declarat că "România vrea doar să-şi apere mai bine militarii".
România are 500 de militari în Irak, desfăşuraţi în cadrul forţei multinaţionale, şi 900 în Afganistan, notează AFP, citată de NewsIn.
Piranha III C este un vehicul blindat uşor, cu şase sau opt roţi, care poate fi echipat cu un tun de 105 mm. Blindajul este adaptat pentru a rezista exploziilor minelor, potrivit Mowag.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU