17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVăzduhul Craiovei, luat cu asalt

Văzduhul Craiovei, luat cu asalt

Lupinguri, sărituri cu paraşuta, cascadorii la câţiva metri deasupra pământului. Sub ochii a sute de spectatori, ieri s-a încheiat Campionatul Naţional de Planorism de la Craiova, cu exerciţii demonstrative şi, evident, înmânarea de cupe, medalii, diplome şi premii în obiecte.

Aerodromul Craiova – situat la marginea oraşului, spre Branişte – a fost ieri scena unui spectacol destul de rar pentru iubitorii de zbor din zona Olteniei: s-a încheiat Campionatul Naţional de Planorism Craiova – 2007. Aflat la cea de-a treia ediţie oranizată aici, campionatul s-a desfăşurat pe parcursul a zece zile şi a cuprins cinci probe de concurs, destinate fiecărei „clase“: naţională – la care au participat doar sportivi români şi internaţională – care a inclus şi trei participanţi din Ungaria. În urma clasamentului realizat de comisia de arbitraj, cei 19 competitori au fost premiaţi ieri, primind din partea organizatorilor – Aeroclubul Craiova – cupe, medalii, diplome şi premii în obiecte. Din păcate, gazdele nu s-au putut mulţumi decât cu o diplomă pentru participare şi bună desfăşurare a acţiunii, pilotul aeroclubului craiovean situându-se pe locul… ultim.
„La acest campionat, organizat pentru a treia oară de Aeroclubul Craiova, s-au înscris 19 participanţi de la aerocluburi din Oradea, Deva, Suceava, Arad, Iaşi, Cluj, Braşov, Baia Mare şi Craiova şi trei piloţi din Ungaria. Conform clasamentului comisiei, locul întâi a fost ocupat de Aeroclubul  Suceava, reprezentat de pilotul Mircea Racolciuc, locul al doilea şi al treilea  – de Aeroclubul Arad, reprezentat de Dan Bulzan, respectiv Rudolf Szabo. Aeroclubul Craiova s-a situat abia pe locul al 19-lea, dar nereuşita s-a compensat cu decernarea unei diplome pentru bună desfăşurare şi organizare a campionatului, din partea Federaţiei Aeronautice Române. Mai trebuie menţionat un lucru: la nici una din cele cinci probe aflate în concurs nu s-a înregistrat nici o accidentare, deşi în planorism asemenea evenimente sunt destul de des întâlnite“, a declarat Ştefan Togănel, director de concurs al Campionatului Naţional de Planorism, Craiova – 2007. 

O pană de curent, nimic deosebit…

Cu toate laudele la adresa organizatorilor şi a bunei desfăşurări a competiţiei, un eveniment neplăcut tot a încins ieri spiritele pe pajiştea Aerodromului. Nu a fost vorba nici de o aterizare forţată, nici de o aruncare cu paraşuta eşuată din timpul desfăşurării exerciţiilor demonstrative efectuate înaintea festivităţii de premiere, ci de o banală pană de curent. Care, „graţie“ solicitudinii cu care au răspuns lucrătorii RENEL, s-a remediat abia spre prânz.
„Trebuia să se întâmple ceva care să ne facă să ne simţim penibil şi să ne facem de râs!“, a comentat revoltat Cristian Smarandache, comandantul Aeroclubului Craiova. „Se pare că s-au efectuat lucrări ale RENEL-ului în zonă, dar nimeni nu ne-a anunţat de această întrerupere. Cred că am dat peste 30 de telefoane, dar echipa de intervenţie s-a mişcat cu spatele: a ajuns după două ore şi mai bine, timp în care hidroforul Aeroclubului, frigiderele, calculatoarele şi toate aparatele electronice, inclusiv înregistratoarele pentru staţiile de emisie- recepţie ale aeronavelor nu au funcţionat. Din fericire, în afara obrazului nostru, nimeni nu a avut de suferit. Atât festivitatea de premiere, cât şi exerciţiile demonstrative susţinute de Şcoala Superioară de Aviaţie s-au desfăşurat fără alte surprize!“, a încheiat Cristian Smarandache.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS