15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOvidiu Stângă este noul antrenor al Universităţii Craiova

Ovidiu Stângă este noul antrenor al Universităţii Craiova

Cu câteva minute în urmă, patronul Adrian Mititelu a anuntat ca noul antrenor al echipei din Bănie este Ovidiu Stânga, informează Pro Sport şi NewsIn.
Stânga, care a mai antrenat Universitatea Craiova în sezonul 2005-2006, promovând cu echipa din liga a II-a în primul esalon, a fost si prezentat jucatorilor din lot chiar la aceasta ora, dupa antrenament. „Ovidiu Stânga a fost cel mai aproape de mine de fiecare data si este foarte inteligent. A promovat Universitatea Craiova cu un lot de copii si acum îi are la dispozitie copti, plus achizitii gen Wobay, Tanasa sau Prepelita. Nu l-a avut nici pe Costea pregatit, iar Ciuca a fost numai accidentat în perioada aceea. Mulţi mi-au băgat pe gât fel si fel de antrenori, dar eu am încredere în Stânga, de aceea l-am si numit. Comentariile altora ma lasa rece, deoarece în doi ani de când investesc la Stiinta nu mi s-a dat un pahar de apa. Numai înjuraturi, desi luasem o echipa care nu mai avea nimic, nici stadion, nici vestiar, nici jucatori. Sunt convins ca Ovidiu va face treaba excelenta. Ii multumesc pentru ca a acceptat”, a declarat Adrian Mititelu, potrivit ediţiei electronice de astăzi a cotidianului Pro Sport.

Finantatorul Adrian Mititelu a declarat pentru ProSport de Oltenia ca variantele Nicolo Napoli, Roberto Landi sau Ioannis Matzourakis au cazut, iar noul tehnician al Stiintei va fi numit cel mai devreme dupa meciul cu Rapid. Mititelu era dezamagit ca astazi l-a ratat pe tehnicianul ceh Vlastimil Petrzela, cel care avea cele mai mari sansa sa devina principal la Universitatea Craiova. „Sunt foarte suparat ca Petrzela a ales nationala Azerbaijanului si pe Neftchi Baku. Va pregati doua echipe, deoarece rusii stiu ca este foarte valoros ca tehnician. A antrenat din 2003 si pâna în 2006 pe Zenit, dupa ce calificase echipa pâna în sferturile Cupei UEFA, fiind înlocuit cu Dick Advocaat. Se mula perfect pe Universitatea Craiova, dar a semnat cu nationala Azerbaijanului”, a declarat Adrian Mititelu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

9 COMENTARII