Craiovenii nu se tem de hainele chinezeşti suspecte

Autori


Hainele ieftine, provenite din China, vândute în magazinele craiovene ar putea fi infestate cu formaldehidă, substanţă care produce cancer. OJPC Dolj aşteaptă ordine de la instituţia-mamă, din Capitală, pentru a putea distruge vestimentaţia contaminată.

După ce ani buni ne-au fost oferite haine de mâna a doua, ţinute în condiţii dubioase, chinezismele ieftine au invadat şi piaţa craioveană. Atraşi de preţurile mici, cumpărătorii din Bănie se înghesuie aproape zilnic să-şi achiziţioneze diverse articole de îmbrăcăminte.

Potrivit directorului adjunct al OJPC Dolj, Dan Vasile, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a prelevat probe din hainele chinezeşti de la toţi importatorii. Rezultatul analizelor va fi cunoscut probabil săptămâna viitoare, când se va decide şi ce măsuri vor fi luate în întreaga ţară. „Urmează să primim o informare în care ne va fi specificat ceea ce trebuie să facem. Există posibilitatea ca haine contaminate, precum cele din Noua Zeelandă, să nu fi ajuns în România. În caz contrar, dacă se descoperă prezenţa substanţelor periculoase, toate stocurile va trebui distruse. Nu putem anticipa rezultatul analizelor, însă săptămâna viitoare vom şti ce e de făcut“, a declarat Dan Vasile.

Precizăm că hainele importate din China, care aveau în compoziţie bumbac şi lână, cu conţinut mare de formaldehidă, au fost descoperite în Noua Zeelandă. Potrivit specialiştilor, formaldehida este o substanţă toxică, posibil cancerigenă. În cazul în care o persoană se expune pentru un timp relativ scurt la o cantitate mare de formaldehidă, aceasta poate să sufere iritaţii ale pielii, ale ochilor, nasului sau gâtului. Expunerea pe termen lung are însă efecte mai grave, putând duce la îmbolnăvirea de cancer pulmonar.

 


Chinezisme la preţuri de nimic

 

În Bănie, în special în acest an, numărul magazinelor care comercializează haine importate din China a crescut simţitor. Impresionaţi de preţurile mici, cumpărătorii ignoră calitatea îndoielnică, preferând să economisească bani. Nici la aflarea veştii că hainele pe care le achiziţionează i-ar putea îmbolnăvi de cancer oamenii nu dau înapoi. Cumpărătorii întâlniţi ieri au declarat că nu-şi vor schimba locul de unde se aprovizionează cu haine, decât în momentul în care OJPC Dolj îi va anunţa oficial că acestea sunt un pericol pentru sănătatea lor. „Păi, normal că vin la magazinele astea. Am luat maiouţe şi cu opt lei bucata şi sunt din bumbac. Aşa, dacă te duci să cumperi din altă parte, fără 40 de lei, cel puţin, nu scapi. Se vede că sunt de calitate mai proastă, dar, la veniturile pe care le avem, atât ne permitem. Nu cred că sunt contaminate cu substanţa aia periculoasă, sunt simple zvonuri. Dacă este adevărat, normal că nu voi mai lua nimic, dar până atunci nu luăm în seamă orice speculaţii“, a povestit Mirela Dinescu, vânzătoare.

Patronii magazinelor ridică din umeri, susţinând că afacerile le merg bine, deci nu au motive de îngrijorare. „Le iau dintr-un angros cunoscut, din Capitală. Acolo sunt vândute pe nimic, iar eu, în Craiova, reuşesc să le vând la preţ dublu şi tot sunt ieftine. Normal că oamenii vin să cumpere când văd cât trebuie să plătească. Dacă într-adevăr hainele sunt contaminate cu substanţa aia, nu ştiu ce o să facem. Mai vedem…“, a menţionat patronul unui magazin de profil care a dorit să-şi păstreze anonimatul.



Comenteaza acum

Un comentariu;

  1. White_blue_raven said:

    Cred ca si asta e o pacaleala cum a fost si cu gripa aviara. Cei de la protectia consumatorului au mai gasit o modalitata pentru aface rost de bani.

Alte stiri

Sumarul ediției de sâmbătă, 25 august 2007

Actualitate

» PNL o vrea pe Nadia Comăneci europarlamentar
» Pace pe gunoaie
» Primarul a trimis pe altcineva în locul lui la bacalaureat
» Firmele doljene preferă falimentul
» Justiţia română, criticată de Banca Mondială
» Pistolarul de la IML, în arest
» Craiovenii nu se tem de hainele chinezeşti suspecte
» Nivelul dioxinei în iaurtul Danone, sub maximul admis
» Cacealma de miliarde la Polivalentă
» Zece milioane de euro, premiul la Loto 6/49
» Serbia: Accident feroviar cu doi morţi
» Luciano Pavarotti a fost externat

Local

» Scurte ştiri
» Valută falsă la Biserică
» TAB înţepenit în faţa ministrului apărării
» Tratament gratuit pentru renunţarea la fumat
» Zeci de persoane afectate de caniculă
» A mai murit o victimă a exploziei de la Oltchim
» Papuc plecat singur la plimbare
» Şoselele groazei
» Terorizaţi de muzică
» Subvenţii pentru crescătorii de animale
» Ajutoare pentru producători
» Consiliile locale se implică în problemele de mediu
» Cum să accesezi fonduri de dezvoltare rurală

Dolj

» Caniculă şi vijelii în week-end
» Dascălii doljeni au ratat şcolile europene

Sport

» Rezultate, programe
» Învinşi de Stancu
» Pandurii lui Toacsen, neînvinşi acasă
» Oltchim a învins campioana Cehiei
» Gorjencele, la Mondialele de Cros
» Şapte români concurează în prima zi
» Pista şi spiritele s-au încins
» Revenire după zece ani
» Schimbare de obiectiv
» Trei puncte sau nimic
» Gorjenii, în război cu Steaua

Bani & Afaceri

» RAT vrea să scumpească biletele

Magazin

» Fereşte-te de radar!
» Apariţie editorială
» Plăcerea de a plăti impozite
» Bancul zilei
» IA TE UITĂ
» Horoscop
» Scurte ştiri
» Bulimia shoppingului loveşte America
» Femeile au fler la cumpărături
» Mobilier vechi şi ornamente moderne pentru locuinţă

Opinii

» Taxa pe Valoarea Amânată

Top