Peste 100.000 de posturi vacante din administraţia centrală şi locală ar putea fi desfiinţate, acesta fiind primul pas pentru reducerea cheltuielilor publice, a declarat astăzi ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian. "Cheltuielile cu fondurile de salarii s-au majorat de la 5,1% din PIB, în 2004, la 6,3% din PIB, în 2007. Asta s-a petrecut şi pe fondul creşterii numărului de salariaţi în anumite domenii, dar şi pe fondul unor revendicări salariale, unele dintre ele excesive", a spus Vosganian, care a arătat că există posturi în exces, dovada fiind că multe nu sunt ocupate. Ministrul a explicat că, deşi posturile sunt vacante, trebuie incluse, potrivit metodologiei, la cheltuieli şi grevează asupra deficitului bugetar. "Numai din această operaţiune de eliminare a posturilor vacante putem face o economie de peste 100.000 de posturi în administraţia centrală şi locală (…) Şi acesta este primul pas pe care îl vom face. Probabil că aceste posturi vor fi tăiate", a precizat Vosganian, citat de Mediafax.