Miros de piele, materiale textile peste tot prin atelier şi zgomot ritmat de pedale ale bătrânei maşini de cusut. Acesta este atelierul de croitorie unde munceşte şi îşi trăieşte viaţa Constantin Prodeanu, croitor confecţioner de haine din piele şi stofe.
Asta ştie să facă şi despre asta îmi vorbeşte cu mândrie şi emoţie în glas. La 13 ani a venit în „târg“ ca să înveţe meserie. Să înveţe, de fapt, mai bine decât ar fi putut să o facă acasă, de la tatăl său, tot croitor. A lăsat satul Motoci în anul 1956 şi a intrat ca ucenic la un atelier de pe strada România Muncitoare, stradă de care nu s-a mai despărţit de atunci.
„Am venit să învăţ meseria pe care am îndrăgit-o de mic copil şi pe care o mai ştiam din familie. După şase ani am terminat ucenicia şi abia atunci puteam spune că ştiu să lucrez. Nu am învăţat numai meserie. De la meşterul meu am învăţat şi respectul pentru client, valoare uitată astăzi. Din cuvânt am făcut onoare“, a povestit meşterul croitor.
După ucenicie a lucrat la cooperativa Îmbrăcămintea. A reuşit, tot atunci, să îşi completeze studiile până la bacalaureat. În acest timp cocheta cu ideea de a se lansa singur în afacere, dar situaţia acelor timpuri era complicată.
Alt chip, acelaşi atelier
Abia după 15 ani a reuşit desprinderea şi a devenit „particular“. „Am obţinut autorizaţia cu multă greutate. Aveam 45 de ani când m-am lansat singur. Prima maşină de cusut pe care mi-am achiziţionat-o a fost un Singer. Lucrez la ea şi acum. Mă slujeşte cu multă credinţă, deşi are 100 de ani“, a spus meşterul Prodeanu, cu emoţie în glas.
„Nu vreau să vă spun că merge extraordinar de bine, dar nici nu pot să mă plâng. Atât cât am îmi ajunge şi mă face să practic meseria până când voi intra în lumea fără de întoarcere. Îmi place să cred că îmi fac meseria cum trebuie şi îmi respect cuvântul dat. Este o senzaţie foarte plăcută când vezi clientul zâmbind cu haina ta pe el. Acestea sunt momentele în care te feliciţi singur ca meşter“.
Deşi anii au trecut şi ucenicul din poveste este acum tată şi bunic, nu a uitat sfaturile de preţ pe care le-a primit de la părinţi când a venit la oraş. Sunt cuvinte de suflet pe care mi le rosteşte cu emoţie şi cu lacrimi în colţul ochilor: „Pe unde te duci să fii cinstit şi cuminte, fiule“. Regretul lui Constantin Prodeanu este că nu a avut la rândul lui ucenici pe care să îi înveţe meserie. „Pe vremea când m-am lansat ca particular nu mi se permitea. Acum tinerii nu mai sunt interesaţi de meserie. Copiilor mei le-a plăcut altceva, iar nepoţilor mei le place ceea ce fac eu, dar nu se simt atraşi“.
Civilizatorul de oameni
Percepţia oamenilor despre meseria de croitor este diferită. „Sunt unii care respectă meseria noastră, dar mai sunt şi oameni care vin cu gândul să negocieze. Noi îi înţelegem pe toţi şi ne facem meseria mai departe aşa cum am prins-o de la meşteri mai bătrâni. Mie îmi place să spun că noi, croitorii, suntem nişte civilizatori. Noi facem hainele care scot omul la iveală. Am ajuns să cunosc omul după cum se mişcă şi după cum poartă haina pe el. Acesta este unul dintre avantajele meseriei mele“, a povestit meşterul croitor. Când aduc vorba despre maşinile de cusut, croitorul din poveste duce mâna către maşina din faţa lui şi o mângâie uşor, aşa cum se bate pe umăr un partener de afacere. „Dacă ar avea voce ar povesti foarte multe. Maşinile sunt partenerii noştri care au tăcut, ne-au ascultat şi noi am lucrat foarte bine alături de ele. Maşinile astea manuale ne sunt mult mai aproape decât cele electrice. Când lucrez cu forţa fizică mi se pare că scot lucruri extraordinar de bune“, a mai spus Constantin Prodeanu. Vremurile care au trecut peste vechea stradă a Lipscanilor, peste meşter şi peste atelier nu fac decât să dea credibilitate poveştii. Praful s-a depus pe stradă, s-a schimbat faţada clădirilor, şaretele s-au transformat în maşini moderne, dar atelierul este în acelaşi loc. Croitorul este tot acolo. Puţin mai înaintat în vârstă, cu mai multă experienţă, dar cu aceeaşi poftă de a croi haine alături de tăcuta maşină de cusut.
