15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024

Scumpiri de toamnă

Factura la curent electric va creşte în următoarele luni dacă Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei va considera justificate solicitările producătorilor cu privire la majorarea tarifelor. ANRE a primit, în urmă cu o săptămână, o solicitare scrisă din partea conducerii Complexului Rovinari şi a Electrocentrale Bucureşti prin care se solicită recunoaşterea unor costuri neacoperite în tarifele pentru electricitatea furnizată populaţiei. Preşedintele ANRE a declarat că va analiza această solicitare, iar în câteva zile va da un răspuns. Ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, dă asigurări că preţul energiei nu va creşte în trimestrul trei al acestui an. Totuşi, ministrul nu exclude o majorare cu două procente în trimestrul patru, atunci când vor fi evaluate consecinţele secetei.

Şi în industria alimentară, producătorii anunţă că, până la jumătatea lunii octombrie, preţurile alimentelor vor creşte cu 10 – 50% la unele produse. Pe lista scumpirilor apar pâinea, uleiul, legumele, fructele, ouăle şi lactatele. Seceta prelungită din această vară va mări preţurile la lapte şi la produsele derivate din lapte. Din cauza caniculei, ţăranii nu mai au cu ce să-şi hrănească vacile, iar producţia de lapte a scăzut drastic, lăsând de dorit şi din punct de vedere al calităţii. În aceste condiţii, procesatorii anunţă scumpiri cu 10 – 15% la lactate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS