Lovrin, Jovial, Esenţa, Feldioara, Graţiela, Baltag sau Nufăr sunt numai câţiva din cei unsprezece cai care vin să scrie astăzi istoria la hipodromul craiovean.
Hipodromul craiovean, unde demult răsunau ropote de aplauze şi tumultul curselor de cai, continuă astăzi să-şi scrie istoria. Incredibil, ar spune unii dacă ar vedea locul în care cai pursânge se antrenează zilnic sau unde micuţii vin să facă ore de echitaţie, căci încă de la intrare te întâmpină un peisaj dezolant. E drept, de vină poate fi şi seceta, dacă ne referim la gazon. Tribunele, în schimb, poartă urma adâncă a trecerii timpului. Undeva, ascuns de un arbust răsărit ca din senin, un podium. Au urcat pe el călăreţi de renume la competiţii importante, unele internaţionale. Astăzi însă nimeni nu vine să fluture buchetul de flori. Dacă, întâmplător, ai trece prin zonă, ai zice că aici timpul s-a oprit în loc, rămânând doar poveştile frumoase din însemnările oamenilor de litere ai urbei, contemporani cu perioada de glorie a hipodromului.
Poveştile lor
Câţiva câini, care ne latră, dau viaţă locului. Un nechezat ne atrage atenţia. Pornim încrezători spre clădirea de unde se aude zgomot. Ne întâmpină un domn. Este Ovidiu Podaru, fost călăreţ, astăzi antrenor. Ne pofteşte în grajd. Am nimerit la ora mesei. Lovrin, veteranul hipodromului, un cal pursânge englezesc, este primul din şirul din dreapta. Ne salută, în stilul caracteristic, deranjat puţin de prezenţa noastră. Pentru a-l îmbuna i se dă o bomboană. Lovrin primeşte bucuros desertul. Se îndreaptă, însă, repede spre locul în care îl aşteaptă masa consistentă. Ascultăm povestea lui…
„Este cel mai bătrân. A câştigat multe premii la concursuri complete. A fost de trei ori vicecampion la tineret, dar şi campion cu juniorii. A meritat toate eforturile pe care le-am făcut pentru a-l achiziţiona, căci pentru a-l avea a trebuit să obţinem aprobare pentru 300 de tone de îngrăşământ. Era pe timpul comunismului, iar astfel de hârtii nu se obţineau cu una cu două. Am făcut tot posibilul şi l-am luat“, povesteşte Ovidiu Podaru. Astăzi, Lovrin împarte acelaşi grajd cu mai tinerii Jovial, Esenţa şi Graţiela – poreclită şi Mărunţica, un cal pe jumătate arăbesc, care şi-a atras epitetul pentru că la sosirea sa la hipodrom era cea mai mică de statură. Mândreţea grajdului pare să fie Feldioara, un cal de concurs. Din punct de vedere al performanţelor sportive trebuie amintit că şi Esenţa, şi Graţiela au apucat calificările pentru competiţii. Apoi nu au mai fost bani, iar ele nu au mai avut ocazia să-şi demonstreze calităţile într-un cadru oficial. O fac însă zi de zi la orele de antrenamente, trezind invidia armăsarilor care nechează supăraţi că astăzi au avut iar prioritate „doamnele“ .
