Acasă Actualitate Patriarhul, înmormântat lângă Iustin Moisescu

Patriarhul, înmormântat lângă Iustin Moisescu

Patriarhul Teoctist va fi înmormântat vineri, la ora 11.00, la Catedrala Patriarhală, a hotărât ieri Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe. La slujbă vor participa „ierarhi, cler şi credincioşi ai Bisericii Ortodoxe Române (BOR), delegaţi ai bisericilor ortodoxe surori şi ai altor biserici, precum şi reprezentanţi ai unor instituţii de stat şi ai unor organizaţii internaţionale creştine“, potrivit unui comunicat al Bisericii Ortodoxe. Conform secretarului Sinodului, Vincenţiu Ploieşteanu, ceremonia va fi cea a înmormântării călugărilor, puţin deosebită de aceea a preoţilor. Teoctist va fi îngropat în coşciugul în care se află în acest moment şi care a fost depus în Catedrala Patriarhală încă de luni seară. Trupul neînsufleţit al lui Teoctist va fi înmormântat alături de cel al înaintaşului său, Iustin Moisescu, însă va fi mutat la Catedrala Mântuirii Neamului, după ce construcţia va fi definitivată, pentru că această biserică a fost visul Patriarhului. „Asta a fost ce-a iubit, dorit şi pentru ce a luptat“, a spus Ploieşteanu.
Conducerea Bisericii doreşte o ceremonie cu mult fast, după cum a declarat luni un înalt oficial al BOR, deoarece este prima înmormântare a unui Patriarh după căderea comunismului, iar înainte de 1989, patriarhii erau înmormântaţi discret.
Mitropolia Olteniei va fi reprezentată de o delegaţie care va participa la întregul ceremonial de înmormântare.

Exit mobile version