10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateProgramul Naţional de Reforme al României a fost aprobat

Programul Naţional de Reforme al României a fost aprobat

Guvernul a aprobat în şedinţa de ieri Programul Naţional de Reforme (PNR) al României, document care va fi trimis la Comisia Europeană în vederea aprobării.  PNR este documentul care stabileşte priorităţile de dezvoltare ale României pe liniile stabilite de Strategia Lisabona a Uniunii Europene pentru creştere economică şi ocupare.
Toate statele membre UE sunt obligate să elaboreze aceste Planuri naţionale de reformă pentru a atinge obiectivele stabilite de UE prin Strategia Lisabona.
PNR recomandă  modalitatea în care România îşi poate spori competitivitatea economică. PNR descrie fiecare dintre priorităţi în termeni de măsuri şi acţiuni cu un termen limită de finalizare, cu resurse bugetare asigurate şi cadrul instituţional pentru asigurarea suportului guvernamental necesar implementării reformelor. Financiar, 56% din sumele primite de România de la bugetul comunitar prin politica de coeziune sunt corelate cu priorităţile din Strategia Lisabona, a precizat Adrian Ciocănea, şeful Departamentului de Afaceri Europene. Restul reformelor prevăzute în PNR urmează să fie finanţate de la bugetul de stat.
PNR vizează perioada 2007—2012, iar obiectivul politicilor planificate în document este atingerea performanţelor economice şi de ocupare recomandate de Strategia Lisabona, corelate cu un sistem social echitabil, elemente care să asigure României o dezvoltare durabilă.
Departamentul pentru Afaceri Europene a pornit în elaborarea PNR de la o analiză detaliată a situaţiei existente în principalele domenii ale vieţii economice şi sociale la momentul aderării la Uniunea Europeană. Astfel, au fost stabilite următoarele priorităţi pentru reforme:
·Îmbunătăţirea capacităţii administrative  – constituie o prioritate orizontală de o importanţă majoră, care vizează  asigurarea cadrului necesar susţinerii competitivităţii prin  măsuri specifice în domenii cheie: politici publice, gestiunea fondurilor comunitare, capacitatea autorităţilor publice de a lansa achiziţii publice, reforma sistemului judiciar .
·Îmbunătăţirea calităţii şi managementului cheltuielilor guvernamentale – vizează asigurarea eficienţei investiţiilor productive în contextul implementării unor politici macro-economice prudente .
·Îmbunătăţirea funcţionării pieţelor  – se referă în special piaţa de energie şi la cea a comunicaţiilor, inclusiv la investiţiile pentru interconectare la reţelele europene.
·Continuarea îmbunătăţirii mediului de afaceri – cuprinde reducerea şi reorientarea ajutorului de stat, creşterea calităţii cadrului de reglementare şi facilitarea accesului la capital .
·Creşterea gradului de ocupare şi a ratei de participare pe piaţa muncii – implică realizarea unei pieţe a muncii favorabile creării locurilor de muncă, îmbunătăţirea adaptabilităţii întreprinderilor şi lucrătorilor, stimularea ocupării forţei de muncă şi îmbunătăţirea calităţii resurselor umane.
· Îmbunătăţirea calităţii vieţii prin gestionarea durabilă a resurselor regenerabile şi atenuarea efectelor schimbărilor climatice – tratează creşterea eficienţei energetice, gestionarea resurselor naturale , conservarea bio-diversităţii şi reducerea poluării.
 PNR este convergent cu  strategiile sectoriale de dezvoltare promovate prin Planul Naţional de Dezvoltare 2007-2013, Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007-2013, Programul de Convergenţă 2007-2010 şi Planul Naţional Strategic de Dezvoltare Rurală 2007-2013. De asemenea, Planul a fost elaborat în conformitate cu Comunicarea Comisiei Working together for growth and jobs, A new start for the Lisbon Strategy’ şi Recomandările integrate pentru creştere şi ocupare (2005-2008).

 

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS