Acasă Actualitate Poliţia intervine în Războiul taxiurilor

Poliţia intervine în Războiul taxiurilor

În urma apariţiei în GdS a articolului „Războiul taximetriştilor“ poliţia s-a autosesizat şi va efectua cercetări pentru a vedea dacă faptele semnalate sunt de natură penală sau nu, a declarat ieri Georgel Enescu, şeful IPJ Dolj. „Până acum, noi nu am primit plângeri din partea taximetriştilor în sensul celor semnalate. Îi aşteptăm. Pe de altă parte, ne putem sesiza din mass-media. Se vor face verificări, iar dacă vor fi fapte de natură penală, ne vom adresa Parchetului. Dacă nu, le vom aduce la cunoştinţă primăriei craiovene“, a spus Enescu.

GdS a semnalat în ediţia de ieri ceea ce se petrece de câteva săptămâni în breasla taximetriştilor: oparatorii de taximetrie fac presiuni ca proprietarii de maşini să-şi cedeze autoturismele către firmele sub care lucrează. Zvonistica spune că, potrivit noii legi a taximetriei, această meserie nu va mai putea fi practicată cu autoturisme închiriate, iar locurile pentru care nu există maşini în proprietate vor fi anulate de primărie. Sute de taximetrişti duc un război surd cu firmele operatoare. Unii dintre ei au plătit între 200 şi 1.500 de euro către aceste firme pentru a primi un loc în branşă, însă nu au curaj să facă denunţuri la poliţie.

Lucrează din 2001 în presa scrisă și abordează subiecte diverse cum ar fi evenimentele, subiectele sociale, cele legate de administraţia locală, de politică, economie, dar şi investigație. A urmat traininguri pe jurnalism social, politic, acces la informaţii şi investigație, în special cele prin intermediul Centrului pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Rise Project.
Exit mobile version