22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNesimţire incredibilă

Nesimţire incredibilă

O femeie care pretindea că lucrează pentru o asociaţie umanitară din Craiova şi cerea bani pentru salvarea unui copil bolnav de leucemie este cercetată penal după ce a fost reclamată sâmbătă după-amiază de o persoană care a descoperit că a fost păcălită, transmite corespondentul NewsIn.
„În urma cercetărilor, s-a stabilit că S.C., din Craiova, mergea din uşă în uşă şi cerea bani pentru un copil bolnav. Este adevărat că ea lucrase la o asociaţie de acest gen, dar a intrat în litigiu cu ceilalţi membri şi a plecat. Însă, când a părăsit sediul, a luat cu ea şi un chitanţier şi alte acte ale asociaţiei. Le tăia oamenilor chitanţă, dar banii îi păstra ea“, a declarat Ion Ţapu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.
Acesta a precizat că femeia a fost descoperită după ce un bărbat care donase 10 lei a dorit să se asigure că aceştia au ajuns acolo unde trebuie şi a apelat numărul de telefon imprimat pe spatele chitanţei. „Când a vorbit acolo cu reprezentanţii asociaţiei, aceştia i-au spus că nu au primit nici un ban şi i-au explicat că femeia nu mai lucra la ei“, a spus Ţapu. În timpul desfăşurării anchetei de la poliţie, S.C a recunoscut că nu intenţiona să depună banii la casieria asociaţiei umanitare, ci voia să-i folosească pentru nevoi personale. Femeia este cercetată în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere şi înşelăciune.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII